”De la portret la icoană”. Povestea restaurării tabloului pictat de Sava Henția, ce îl înfățișează pe mitropolitul Andrei Șaguna.

Sava Henția este și autorul impresionantului tablou ce îl înfățișează pe mitropolitul Andrei Șaguna din pinacoteca Facultății de Teologie din Sibiu, expus în aula venerabilei instituții de învățământ teologic românesc. Ultimul portret important executat de Sava Henţia, numărându-se totodată printre cele din urmă opere ale sale, este cel consacrat mitropolitului Andrei Şaguna.

Foto: Muzeul Național Brukenthal
Era vorba de o comandă oficială venită din partea corpului profesoral şi elevilor Institutului Teologic Pedagogic Andreian din Sibiu, având ca destinaţie sala de festivităţi a seminarului.
Tabloul a fost expus anul acesta în cadrul expoziției Andrei Șaguna 150 organizată de Muzeul Național Brukenthal.
Dată fiind starea precară a lucrării și a ramei, în cadrul acordului de colaborare din Muzeul Național Brukenthal și Mitropolia Ardealului, lucrarea a revenit la starea dintâi a frumuseții prin munca întreprinsă în Laboratorul de restaurare din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu (pânza) și în laboratorul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului (rama).
”Prin aceasta arătându-se faptul că dragostea și evlavia înaintașilor pentru bunul ierarh s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre, aducându-i astăzi și noi, mai tânara generație prinos de recunoștință și aleasă prețuire <<moșneagului dârz cu barbă răsfirată și înfățișarea de patriarh, cel care, cu figura lui, așa cum afirma poetul din Rășinarii Sibiului Octavian Goga, a intrat definitiv în conștiința populară din toate cătunele Ardealului, întinzându-și steaua strălucitoare asupra întregului pământ românesc>>”, este de părere Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal.
”Despre mitropolitul Andrei Şaguna s-a scris mult. Mulţi au accentuat latura sa religioasă, alţii culturală sau pe cea politică. Marele istoric Nicolae Iorga afirmă că „puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochii străbătători şi larga barbă răsfirată, e în mintea tuturora şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor””, spune Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, autorul volumului ”Andrei Șaguna, de la portert la icoană”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura