Champions Sibiu domină Sibiu Sands U16, etapa de Campionat Național de Beachvolley – FOTO

Etapa de Campionat Național U16 de Beachvolley din cadrul festivalului Sibiu Sands a adus laolaltă 28 de echipe din întreaga țară, oferind un adevărat spectacol de volei pe plajă.

FOTO: organizatori

Dintre acestea, 16 echipe s-au calificat pe tabloul principal, iar competiția a fost una intensă și plină de surprize.

Performanță de excepție pentru Champions Sibiu

Clubul Champions Sibiu a reușit să se remarce printr-o prezență impresionantă, înscriind nu mai puțin de 8 echipe în această etapă. Echipele au demonstrat o pregătire excelentă și o dorință puternică de a câștiga, dominând competiția de la început până la sfârșit.

FOTO: organizatori

Echipa Cătălina Vasilescu – Draga Savu, fiind cap de serie datorită victoriei de la etapa de la Arad, a avut un parcurs excelent, calificându-se direct pe tabloul principal.

FOTO: organizatori

În calificări, Champions Sibiu a avut 7 echipe din care 3 au reușit să se califice pe tabloul principal: Laura Grădinariu – Naomi Stanciu, Sarah Rădulescu – Bărdaș Eliza și Adela Vasilescu – Natalia Cârstea, iar a patra echipă calificată a fost tot din Sibiu, de la CSS Sibiu – Carmen Pop – Sofia Barna.

Finala mare și finala mică

Finala mare a fost un duel spectaculos între două echipe ale clubului Champions: Draga Savu – Cătălina Vasilescu și Adela Vasilescu – Natalia Cârstea.

Meciul, desfășurat pe durata a trei seturi intense, a adus victoria echipei Adela Vasilescu – Natalia Cârstea, care a demonstrat un joc de excepție și o determinare remarcabilă.

Este de remarcat și faptul că finala a fost disputată între două surori, Cătălina și Adela Vasilescu, un fapt inedit în cadrul competiției.

Finala mică a adus față în față echipa Laura Grădinariu – Naomi Stanciu de la Champions Sibiu și echipa Provolei Arad. Fetele de la Provolei Arad au reușit să câștige locul 3, profitând de oboseala acumulată de cuplul Laura Grădinariu – Naomi Stanciu, care au jucat 7 meciuri în 2 zile.

FOTO: organizatori

Premierea a fost facută de prof. Traian Priscă, cel care a descoperit și inițiat pe trei din cele patru finaliste, Cătălina și Adela Vasilescu si pe Draga Savu.

Prezența CSS Sibiu

La această etapă a participat și echipa CSS Sibiu, formată din Carmen Pop și Sofia Barna. Deși venită din calificări, echipa CSS Sibiu a avut o prestație onorabilă și a contribuit la spectacolul general al competiției.

Organizatori: „Felicitări tuturor echipelor Champions Sibiu pentru efortul depus și performanțele obținute”:

1. Cătălina Vasilescu & Draga Savu
2. Adela Vasilescu & Natalia Cârstea
3. Laura Grădinariu & Naomi Stanciu
4. Sarah Rădulescu & Bărdaș Eliza
5. Pia Overduin & Mara Durbacă
6. Ana Muntean & Roberta Ivan
7. Andreea Savu & Ioana Popa
8. Adela Vasilescu & Natalia Cârstea
9. Irina Mara – Ema Goia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*