Constanţa – una din destinaţiile de vacanţă de pe Aeroportul Cluj în anul 2020
Aeroportul Internaţional Cluj și compania aeriană TAROM vor lansa din 16 iulie zboruri pe destinaţia Constanţa de la Cluj-Napoca.
Aeroportul Internaţional Cluj și compania aeriană TAROM vor lansa din 16 iulie zboruri pe destinaţia Constanţa de la Cluj-Napoca.
Investiţiile nete concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat, în primul trimestru al acestui an, 9,847 miliarde lei (53,4% din total investiţii), fiind în creştere cu 20,3%, faţă de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Nu de puține ori, de-a lungul celor peste 20 ani de antreprenoriat, am auzit diverse persoane spunând: „m-am săturat să fiu antreprenor, mi-a ajuns! Vreau să mă angajez în instituțiile statului, să nu mai simt povara taxelor, să nu mai am de-a face cu multiplele schimbări legislative cu impact asupraRead More
Evoluția leului de marți a fost calmă, în care moneda unică a fluctuat într-un culoar de o jumătate de ban, valoare care devenit una obișnuită în ultimele săptămâni. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,84 – 4,845 lei, astfel că media a crescut de la 4,8415 la 4,8428 lei. Media dolarul americanRead More
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat la începutul acestei săptămâni o serie de controale la service-urile auto din întreaga ţară, în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori şi transportatori privind practici comerciale incorecte şi facturi „umflate”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al Autorităţii Naţionale pentruRead More
Wizz Air și-a redeschis baza de la Sibiu și anunță că pasagerii pot deja rezerva zboruri.
Aeroportul Internațional Sibiu se pregătește pentru relansarea traficului aerian comercial regulat începând cu data de 17 iunie a.c.
Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu anunță că au implementat toate măsurile de siguranță și distanțare socială și au dat startul unor noi experiențe de shopping.
Pe măsură ce restricțiile de trafic aerian cauzate de epidemie vor fi reduse, companiile aeriene vor relua gradual operațiunile aeriene la Aeroportul Internațional Sibiu.
La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile, în această săptămână, 316 locuri de muncă vacante, oferite de 43 angajatori, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.
În contextul generat de apariția și dinamica situației epidemiologice, criza generată de pandemia COVID-19 are un puternic impact asupra viabilității financiare a aeroportului sibian, care trebuie să își reconsidere perspectivele financiare din cauza scăderii traficului de pasageri și a operațiunilor aeriene.
Blue Air a anunțat azi zboruri suplimentare în luna iunie, care acoperă 21 de destinații din 11 țări spre și dinspre care autoritățile au anunțat eliminarea restricțiilor de călătorie.
Lotul A1 Sibiu – Pitești între Sibiu și Boița, deși scurt, nu e lipsit de poduri și viaducte spectaculoase, cele mai mari ajungând la 650 metri lungime și 30-40 înălțime.
Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că turismul este un domeniu a cărui redresare îi preocupă pe guvernanţi, fiind analizate mai multe variante de sprijin.
Viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunțat azi semnarea, la Mediaș, alături de primarul Gheorghe Roman și de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a acordul pentru unul dintre marile proiecte de dezvoltare ale municipiului: modernizarea rețelei de apă și canalizare – acordul prealabil în vederea încheierii contractului de finanțare între Guvern/ MinisterulRead More