Economie

Românii nu văd cu ochi buni direcția în care se îndreaptă țara. Aproape 70% din români spun că o duc mai rău decât acum 5 ani

Românii nu văd cu ochi buni direcția în care se îndreaptă țara. Aproape 70% din români spun că o duc mai rău decât acum 5 ani

Economie 31/01/2022 at 15:24

Un sodaj INSCOP realizat în ianuarie 2022 arată că românii rămân pesimiști față de direcția în care se îndreaptă România, dar și lumea, scrie Monitorul de Cluj. Potrivit sondajului de opinie efectuat de INSCOP, intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”,Read More

România, printre țările din UE cu cel mai mic salariu minim pe economie. În alte state europene salariul depășește 1.500 de euro

România, printre țările din UE cu cel mai mic salariu minim pe economie. În alte state europene salariul depășește 1.500 de euro

Economie 29/01/2022 at 11:10

România se află în primele trei țări din Uniunea Europeană care au cel mai mic salariu minim pe economie, scrie Monitorul de Cluj. 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro),Read More

Fonduri europene: Oportunități pentru finanțarea mediului de afaceri

Fonduri europene: Oportunități pentru finanțarea mediului de afaceri

Economie 29/01/2022 at 10:49

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a avut ieri o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu. Au mai participat atât alți reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și echipa tehnică din cadrul MIPE. Discuțiile au vizat finanțările ceRead More

Ministerul de Finanțe propune prelungirea scutirii de impozit pentru HORECA pentru încă 180 de zile

Ministerul de Finanțe propune prelungirea scutirii de impozit pentru HORECA pentru încă 180 de zile

Economie 26/01/2022 at 14:02

Ministerul Finanţelor a publicat în procedură de transparenţă decizională un proiect de act normativ prin care propune prelungirea scutirii, pe o perioadă de 180 de zile, de la plata impozitului specific de către operatorii economici din HORECA, potrivit unui comunicat remis miercuri de instituţie, și citat de AGERPRES. „Ministerul FinanţelorRead More

VEȘTI PROASTE. Noua schemă de plafonare și compensare a facturilor la energie NU se aplică retroactiv

VEȘTI PROASTE. Noua schemă de plafonare și compensare a facturilor la energie NU se aplică retroactiv

Economie 25/01/2022 at 18:53

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marți, după ședința de guvern, că noile măsuri de compensare și plafonare a facturilor la energie nu se aplică retroactiv, așa cum ceruseră PSD în coaliție. „Față de categoriile care erau înainte în lege – spitale, școli, grădinițe, universități, ONG-uri, am lărgit această schemăRead More

Aplicația Foodpanda se închide în România! Clienții, direcționați către Glovo

Aplicația Foodpanda se închide în România! Clienții, direcționați către Glovo

Economie 24/01/2022 at 13:00

Foodpanda se închide în România, fiind preluată de aplicația Glovo. Astfel, clienții vor fi direcționați către această aplicație. Echipa Foodpanda îi anunță pe clienți că se mută pe Glovo, printr-un mesaj pe telefon la intrarea în aplicație: „Facem echipă cu aplicația care îți livrează orice. Foodpanda se va închide. RevenimRead More

Facturile la gaz și electricitate, un coșmar pentru români

Facturile la gaz și electricitate, un coșmar pentru români

Economie 21/01/2022 at 12:51

Facturile la energie sunt în această perioadă pe buzele tuturor românilor. Factura de gaze și energie electrică a devenit un adevărat coșmar pentru fiecare dintre noi. Românii se tem tot mai mult că vor fi nevoiți să stea în frig pentru că nu vor mai reuși să facă față prețurilorRead More

Încă 10,4 milioane de lei, din fonduri europene, pentru Spitalul Județean Sibiu

Încă 10,4 milioane de lei, din fonduri europene, pentru Spitalul Județean Sibiu

Economie 20/01/2022 at 21:34

Cristian Roman, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că în ultimele 10 zile au fost semnate alte 50 de contracte de finanțare în valoare de 334.328.233 lei pentru dotarea școlilor și spitalelor, precum și pentru reabilitarea rețelelor termice și modernizarea stațiilor electrice. Printre acestea,Read More

Fermierii români au fost salvați încă o dată la Bruxelles!

Fermierii români au fost salvați încă o dată la Bruxelles!

Economie 20/01/2022 at 18:41

O mare reușită pentru fermieri, dar și pentru Uniunea Europeană! Parlamentul European a votat cu largă majoritate cele două proiecte privind bunăstarea animalelor, al căror raportor am fost, din cadrul Comisiei privind Protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European, respectiv „Examinarea presupuselor încălcări a dreptului Uniunii și a administrăriiRead More

VIDEO: FACTURI UMFLATE. Cum pot fi recuperați banii plătiți în plus

VIDEO: FACTURI UMFLATE. Cum pot fi recuperați banii plătiți în plus

Economie 19/01/2022 at 16:20

Unii furnizori de energie electrică și gaze naturale nu au aplicat plafonarea și compensarea, motiv pentru care consumatorii au plătit în plus bani frumoși. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat procedura prin care oamenii își pot recupera banii, dacă au primit facturi umflate. „Există procedură regulament special pentru aceste diferendeRead More

Prețul la energie și la gaze, plafonat. Iată noile măsuri

Prețul la energie și la gaze, plafonat. Iată noile măsuri

Economie 18/01/2022 at 07:53

Scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum. Este decizia luată luni, în şedinţa coaliţiei, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Măsurile se vor aplica de la 1 februarie. „Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leuRead More

foto: Arhivă

Vești IMPORTANTE despre facturile trimise greșit

Economie 18/01/2022 at 07:46

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seara, la finalul ședinței coaliției, că un milion de facturi emise greșit vor fi recalculate, fără ca românii să fie debranșați sau să plătească penalități.  Toate facturie făcute greșit vor fi refăcute, iar clienții nu vor plăti penalități, precizat premierul. Este vorba despre pesteRead More

1,5 milioane de pasageri pe Aeroportul Cluj, în 2021. Locul întâi în topul aeroporturilor regionale

1,5 milioane de pasageri pe Aeroportul Cluj, în 2021. Locul întâi în topul aeroporturilor regionale

Economie 17/01/2022 at 14:11

În anul 2021, Aeroportul Cluj s-a situat pe locul întâi în topul aeroporturilor regionale după numărul de pasageri.   Cele 14 aeroporturi regionale din România au fost tranzitate în anul 2021 de 4,3 milioane de pasageri. Pe locul întâi în topul aeroporturilor regionale după numărul de pasageri se situează aeroportulRead More

Care au fost cele mai vândute mașini în 2021, în România?

Care au fost cele mai vândute mașini în 2021, în România?

Economie 17/01/2022 at 13:17

Numărul înmatriculărilor de autoturisme a scăzut ușor în 2021, față de anul anterior. Care au fost cele mai căutate mărci de mașini, în România, în 2021? În 2021, vânzările de autovehicule noi au scăzut ușor față de anul precedent, în timp ce vânzările de autoturisme second-hand au crescut, arată statisticileRead More

OPINIE. Dr. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Domnul Ministru Dan Valceanu are dreptate, daca toti cer pomana Romania se face praf si pulbere”

OPINIE. Dr. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Domnul Ministru Dan Valceanu are dreptate, daca toti cer pomana Romania se face praf si pulbere”

Economie 15/01/2022 at 15:58

Intr-un comentariu despre măsurile de protejare a consumatorilor economici afectaţi de scumpirea energiei Domnul Ministru Dan Valceanu, a declarat “Unde ne vom opri? Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-l ajuţi!” Absolut corect, cerutul de ajutor este natural intr-o tara tara intoxicata cu pomana, in care zeci dacaRead More