România, printre țările din UE cu cel mai mic salariu minim pe economie. În alte state europene salariul depășește 1.500 de euro

România se află în primele trei țări din Uniunea Europeană care au cel mai mic salariu minim pe economie, scrie Monitorul de Cluj.

13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

Astfel, conform datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), salariul minim în cele 21 de state membre ale Uniunii Europene poate fi împărţit în trei grupuri principale, pe baza nivelului în euro, România fiind printre țările cu un salariu minim pe economie cu mult sub 1.000 de euro.

Țările din UE în care salariul nimim depășește 1.000 de euro

În Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro) salariile minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună, iar restul de şase state membre UE, toate din nord-vestul blocului comunitar, aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.110 euro pe lună în ianuarie 2022.

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Cel mai mic salariu din UE, de trei ori mai redus decât cel mai mare

În cele 21 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat salariu minim este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai redus. Totuşi, disparităţile sunt considerabil mai mici după eliminarea efectului diferenţelor de preţuri. Salariul minim în Uniunea Europeană variază între 604 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Bulgaria până la 1.707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că salariul minim cel mai mare din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai redus.

Pe baza PPS, există două grupuri principale: unul cu un salariu naţional minim peste 1.000 PPS şi altul cu un salariu naţional minim sub 1.000 PPS. În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.

În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariul naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*