Timp liber
Mogwai concertează astăzi la Sibiu, pentru prima dată în Transilvania
Scoţienii de la Mogwai vor concerta, astăzi, la festivalul ARTmania, fiind prezenţi pentru prima dată în Transilvania, pentru a-şi prezenta cel mai recent album, „Every Country’s Sun”, potrivit organizatorilor.
Județul Sibiu, sub cod galben
Jumătate din ţară se află sub avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice până la ora 23:00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Șapte călătorii de coșmar la Lună Plină 7
Primele filme confirmate din ediția cu numărul 7 a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, care va avea loc între 9 și 12 august, în Biertan, vin din șapte țări diferite și stau sub semnul călătoriei.
Cod portocaliu de inundații, până vineri dimineață
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, în această după-amiază, o nouă atenţionare Cod portocaliu de inundaţii valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din 11 judeţe.
Numărătoare inversă pentru ARTmania
Mai sunt doar câteva zile până când ARTmania, primul festival românesc care a dezvoltat în România conceptul de îmbinare între entertainment și artă, va da startul ediției din 2018. Care, asemenea edițiilor din anii trecuți, promite să fie una incendiară, având în vedere line-up-ul de excepție care va evolua peRead More
Final de târg
Târgul „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa” organizat în perioada 18– 23 iulie a avut loc în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de ţară și a atras 14.695 de vizitatori.
Audiență record la Gala Feeric Fashion Week
Cea de-a 11-a ediție a celei mai creative săptămâni a modei din Europa, Feeric Fashion Week, s-a încheiat sâmbătă seara pe pasarela amenajată în Piața Mică, în fața unei audiențe record.
Vreme anormală pentru această perioadă. Care este explicația meteorologilor?
În acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine instabilă şi vor fi înregistrate averse cu descărcări electrice, spun meteorologii, precizând că perioada nu se încadrează “într-un normal climatologic” pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-au înregistrat temperaturi caniculare.
Ștefan Bănică jr. și Holograf cântă la Zilele Orașului Cisnădie
Ștefan Bănică jr., trupa Holograf și Ansamblul Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sunt principalele atracții ale manifestării cultural-artistice a orașului Cisnădie.
Noutăți de la Serviciul Pașapoarte
Începând cu data de 20 iulie, termenul de valabilitate al pașaportului simplu electronic va fi de: 3 ani – pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani, 5 ani – pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, respectiv 10 ani – pentru persoanele care au împlinit vârstaRead More
Cinema Arta s-ar putea redeschide la sfârșitul verii
Vești bune pentru toți cinefilii sibieni care se preocupă de soarta cinematografului Arta.






















