„Vă plaCello?” – la superlativ, despre violoncel. Concert Răzvan Suma & Adrian Mantu

În seara zilei de luni, 22 octombrie 2018, pe scena Sălii Festive a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu a avut loc un concert cu totul excepțional intitulat „Vă plaCello?” și susținut de două nume mari cu o bogată reputație internațională: Răzvan Suma și Adrian Mantu. Publicul a primit cu mult entuziasm acest eveniment din agenda culturală a Sibiului, toate locurile fiind epuizate cu mult timp înaintea concertului.

Evenimentul a făcut parte din Stagiunea ICon Arts @Biblioteca ASTRA, concert inclus în proiectul mai amplu „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai buni artiști ai momentului.

Publicul sibian a asistat la o seară remarcabilă în care au dominat acordurile de violoncel ale celor doi maeștri care au dovedit încă o dată talentul cu care sunt înzestrați. A fost îndelung apreciat modul autentic de abordare a repertoriului și, mai cu seamă, devotamentul pe care îl au pentru acest instrument, a cărui poveste muzicală o spun cu vervă, eleganță și expresivitate.

Sala Festivă a bibliotecii a fost din nou neîncăpătoare, acustica sa redând perfect calitatea sunetului, iar publicul s-a arătat foarte entuziasmat, pe bună dreptate, de vivacitatea și strălucirea interpretării pe care au adus-o Răzvan Suma și Adrian Mantu. Artiștii au abordat un program vast din repertoriul compozitorilor J. B. Barrière, D. Popper, L. Boccherini şi J. Fr. Dotzauer, dar și compoziții românești de V. Jianu adaptate pentru violoncel, precum și reinterpretări inedite ale unor piese pop/rock spre surprinderea plăcută a publicului.

Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români, laureat a numeroase premii internaționale, solist concertist al Orchestrei Naționale Radio dar și conferențiar la Universitatea Națională de Muzică din București, susținând până în prezent peste 1000 de concerte în România și pe toate continentele, iar Adrian Mantu este, de asemenea, deținătorul a numeroase distincții internaționale, lider al Cvartetului ConTempo, cvartetul rezident al Radiodifuziunii Irlandeze RTÉ și, la rândul său, profesor în numeroase masterclassuri, ambii violonceliști fiind profesori la Academia ICon Arts care se desfășoară anual în județul Sibiu.

Peste 150 de spectatori au aplaudat intens prestația celor doi interpreți, mulți dintre cei prezenți oferind organizatorilor nenumărate aprecieri pentru eveniment. „Mi-a plăcut foarte mult, mă bucur enorm că am reușit să-i văd și să-i ascult pe cei doi violonceliști! Au vibrat perfect împreună… uneori grav, cu note dramatice, alteori zglobiu și delicat”, sunt cuvintele unei spectatoare fidele a Stagiunii „ICon Arts @ Biblioteca ASTRA”.

Sebastian Gheorghiu, Manager de proiecte UCIMR: „Acest eveniment a fost poate cel mai așteptat din întreaga serie de concerte începută anul acesta la Biblioteca ASTRA. Ne bucurăm să spunem că Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA confirmă și se confirmă. Iată că muzica de calitate și spectacolul artistic însușit cu autenticitate va atrage întotdeauna un public numeros.Succesul acestui format de eveniment se datorează în bună măsură parteneriatului dintre două instituții de prestigiu, una din mediul de stat, patronată de Consiliul Județean Sibiu, și cealaltă din mediul ONG. Cu acest prilej, organizatorii au ținut să mulțumească întregii echipe de la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu pentru implicare și profesionalismul de care dau dovadă de fiecare dată.Cu amândoi artiștii, responsabili pentru un concert extraordinar, vă veți reîntâlni la Academia & Festivalul ICon Arts 2019 unde vor fi invitați în calitate de profesori de masterclass, prilej cu care îi veți asculta în noi concerte, în contexte inedite, în incinta bisericilor fortificate din județul Sibiu și a conacelor istorice.”

Cu prilejul evenimentului, publicul a putut vizita expoziția „Violoncelul: de la clasic la modern”, pregătită de reprezentanții Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu care au propus tuturor celor prezenți o serie de materiale imprimate și audio, toate aparținând fondului bibliotecii. Au fost expuse documente care dezvăluie numeroasele calități ale violoncelului: partituri pentru violoncel, discuri de vinil și CD-uri. Totodată, publicul a putut vizualiza reproduceri ale unor documente periodice de acum 100 de ani, precum Telegraful Român din decembrie 1918 sau Foaia Poporului din ianuarie 1919, materiale care pun în lumină evenimentele din preajma Marii Uniri de la 1918.

Seara s-a încheiat cu o degustare de vinuri din soiuri autohtone, oferite de Senator Wine, un alt produs made in Romania care se bucură de succes internațional.

Următorul concert al Stagiunii „ICon Arts @ Biblioteca ASTRA” va avea loc luni, 5 noiembrie 2018, de la ora 19:00 și va cuprinde un recital aparte de folclor și lied românesc susținut de soliștii Ioana Maria Ardelean și Daniel Magdal, acompaniați la pian de Diana Spînu și Aurel Mustățea. Intrarea va fi liberă prin solicitarea invitației electronice la adresa bjastra2@gmail.com


VM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*