“Piano Rock`s” se transmite în direct, pe internet!
Ediţia a treia a proiectului “Piano Rock`s” se va transmite şi anul acesta în direct pe internet
Ediţia a treia a proiectului “Piano Rock`s” se va transmite şi anul acesta în direct pe internet
Începând cu data de 11 iulie, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. Acesta se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării.
Teatrul de Balet Sibiu prezintă în această lună cinci producții coregrafice în premieră absolută, ca parte a programului-cadru „Geneza”.
Marţi, 12 iulie, între orele 08.00 şi 18.00, SC „Apă Canal” SA Sibiu va efectua lucrări de cuplare a rețelei noi de distribuție a apei de pe strada Principatele Unite. În intervalul amintit, vor rămâne fără apă abonații de pe străzile cuprinse în perimetrul: Mașiniștilor (între Oțelarilor și E. Varga) –Read More
Caravana Metropolis – Cinema în aer liber se întoarce cu cele mai bune filme de autor la Sibiu, în perioada 12-17 iulie.
Hidalgo, este un căţel mare, dar blând şi bun. Fiind trecut de prima tinereţe, are nevoie de un loc liniştit şi o familie iubitoare. Hidalgo a ajuns în grija Animallife mai mult mort decât viu. Cineva a hotărât să-I pună capăt zilelor şi l-a otrăvit. A urmat o luptă pentruRead More
Un text scris de un avocat şi postat azi pe FB îmi dă ocazia să reiterez ceea ce susţin de mulţi ani: în România, prea mulţi copii sunt consideraţi nişte lucruri aparţinând părinţilor asupra cărora ei pot decide orice, împreună şi, de cele mai multe ori, separat, dar fără a-iRead More
Pentru desfășurarea etapei 2 a Turului Ciclist al Sibiului 2016, în data de 8 iulie se vor institui restricții de circulație în Municipiul Sibiu: între orele 10.40 și 11.00 restricționarea temporară a circulației pe străzile Șos Alba Iulia- zona Metro, până la Podul Cibin, str. Malului, Tg. Fânului, Teclu, Constituției,Read More
Metamorfoze”, mega-producția Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, regizată de Silviu Purcărete, va fi prezentată publicului de încă patru ori în această vară. Producția este rezultatul unei colaborări între instituții din România, Luxemburg și Franța.
În perioada 8-10 iulie, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduişte cea de-a IV-a ediţie a “T-aves baxtalo!”. Evenimentul se va desfăşura la Târgul de ţară şi sala Auditorium din PaMM
Cotat la nivel mondial ca un eveniment de 5 stele, maxim posibil, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu s-a dovedit a fi un barometru al valorilor internaţionale, rămânând vreme de 35 de ani un eveniment de referinţă pentru artiştii fotografi din întreaga lume.
Media Music Awards a ajuns la a cincea ediţie anuală şi va avea loc la Sibiu, pe 15 septembrie 2016.
Ediţia a treia a proiectului “Piano Rock`s” prilejuieşte reîntâlnirea publicului sibian cu Paula Seling. Evenimentul va avea loc marţi, 12 iulie 2016, la Sala Thalia, cu începere de la ora 20. Programul serii va cuprinde interpretări inedite ale unor trupe pop rock consacrate precum Coldplay, System of a down, MichaelRead More
Magistratul coboară de pe podium, parcurge sala până aproape de ușă, se apropie de micuț și-i spune, făcând un gest larg cu mâna: „Vezi? Am pantofi albaștri! Tu ai pantofiori albaștri? Uite, am și pelerină! Dă-mi mânuța și hai cu mine, să-ți arăt cât de maaare e castelul ăsta!”.