Fraudă cu fonduri europene
O familie din comuna Ațel a fost trimisă în judecată de DNA, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
O familie din comuna Ațel a fost trimisă în judecată de DNA, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Primăria Sibiu a contractat lucrările de mansardare parțială a Școlii Gimnaziale „Regina Maria”, situată pe str. Emil Cioran.
Funcționalitatea aplicației Sibiu City App va fi extinsă cu un modul destinat comunicării cu cetățenii, anunță municipalitatea.
Ministrul Dezvoltării a iniţiat un proiect legislativ prin care obligă dotarea gospodăriilor cu hidranți sau sisteme corespunzătoare pentru cazurile de incendiu. Nerespectarea acestuia se va sancţiona cu amenzi de până la 50.000 lei.
Unsprezece judeţe, printre care și Sibiul, se află în această dimineaţă sub atenţionare cod galben de ceaţă.
Meteorologii avertizează că se menţine riscul însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Făgăraş, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac, potrivit unei informări remise astăzi AGERPRES.
Meteorologii sibieni avertizează că este risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, în munţii Făgăraş, unde doi turişti au fost surprinşi ieri de una dintre cele zece avalanşe care au avut loc în judeţul Argeş.
Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, vor deschide traficului primul lot de autostradă din 2018.
Primăria Sibiu a efectuat, în lunile noiembrie și decembrie 2017 o serie de lucrări care să faciliteze accesul și circulația persoanelor cu dizabilități pe străzile din municipiul Sibiu. Proiectul a vizat mai multe zone din centrul orașului și principalele bulevarde și a constat în trei tipuri de lucrări.
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat pe 28 decembrie 2017 contractul de finanțare pentru cel de-al cincilea proiect finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Primăria Sibiu va semna joi, 4 ianuarie, primele două contracte de lucrări în cartiere din 2018.
Consiliul Județean Sibiu anunță sibienii că sâmbătă, 6 ianuarie, Piața Volantă Transilvania va fi închisă.
Meteorologii avertizează că este risc însemnat de producere a avalanşelor la peste 1.800 de metri altitudine, în munţii Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic), fiind vizată şi zona turistică Bâlea Lac, unde zăpada măsoară azi 122 de centimetri, potrivit Centrului Meteorologic Transilvania Sud.
Tursib împrumută peste 14 milioane de euro pentru a achiziționa autobuze noi.