Burduf Challenge: 800 de alergători au contribuit la salvarea patrimoniului din Râu Sadului

Șase colibe de fân renovate, peste 100 de studenți voluntari implicați și promovarea unuia dintre cele mai cunoscute produse locale,  acestea sunt rezultatele celor opt ediții ale Burduf Challenge, competiția care îmbină sportul cu grija pentru patrimoniul cultural al Mărginimii Sibiului. 

Sursă foto: Țara Colibelor

În cei opt ani de existență, evenimentul organizat la Râu Sadului a atras aproximativ 800 de alergători care au descoperit frumusețea plaiurilor Cindrelului și peisajul cultural subalpin al zonei. Prin contribuțiile participanților, organizatorii au reușit să renoveze șase colibe de fân, construcții tradiționale care fac parte din identitatea locală și din peisajul pastoral specific regiunii.

În cadrul școlii de vară „Țara Colibelor”, 108 studenți la arhitectură, majoritatea femei, au făcut voluntariat dedicat cercetării și conservării patrimoniului rural. De-a lungul anilor, Burduf Challenge a promovat și burduful de munte, produsul reprezentativ al comunei Râu Sadului.

„Ne-am umplut inimile de bucurie că putem contribui și noi cu ceva la îngrijirea peisajului cultural într-o zonă în care transhumanța e încă practicată. Alergăm pentru identitatea noastră locală, alergăm pentru educație non-formală, alergăm pentru brânză și colibe”, au transmis organizatorii.

Ediția din acest an a Burduf Challenge este programată pentru 18 iulie 2026, la Râu Sadului, iar înscrierile sunt deja deschise.