Bază de training de top

Conducerea SCJU Sibiu are planuri mari pentru baza de training chirurgical din cadrul Secției Clinice Chirurgie I a instituţiei.

baza  chirurgieDe mai bine de un an, studenții la medicină și medicii rezidenţi în specialitatea chirurgie ai SCJU Sibiu se bucură de existenţa unei Baze de Training de Chirur­gie clasică, minim invazivă şi imagistică, coordonată de Prof. Lorant Kiss, şeful Secţiei Clinice Chirurgie I a SCJU Sibiu. Baza funcţionează la etajul I al clădirii fostului decanat al Facultăţii de Medicină din Sibiu și oferă celor care îi calcă pragul posibilitatea de a-și antrena deprinderile de chirurg prin intervenții pe organe de animale, dar și  de a studia suplimentar în biblioteca recent finalizată, care reprezintă o valoroasă sursă de studiu şi documentare unde pot fi consultate lucrări de specialitate. Anul 2016 a menținut preocuparea pentru dezvoltarea acestei baze, fiind fixate obiective importante.

Obiectivul principal: un grant de cercetare

În vederea dezvoltării cu scopul de a crește capacitatea de cercetare științifică a bazei de training, obiectivul principal este obținerea unui grant de cercetare având ca temă importanța ganglionilor limfatici în problema cancerelor digestive. “Împreună cu Conf. univ. dr. Paul Porr, medicul șef al Secției Clinice Medicală I, conturăm acest grant cu scop de cercetare și de dotare a bazei de training. Sperăm să obținem acest grant, în care dorim să aducem parteneri străini, cel puțin două centre europene, de la Zurich și de la Budapesta, care și-au exprimat dorința de a conlucra cu noi în cercetarea pe această problematică a nodulilor limfatici santinelă în cancerele digestive”, a explicat Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss.

Sali de curs şi conferinţe

În eventualitatea obținerii grantului de cercetare, banii vor fi folosiți pe lângă dotarea bazei de training și pentru extinderea acesteia, prin transformarea podului, într-o sală de cursuri pentru studenți dar și pentru organizarea unor conferințe și work-shop-uri, participanții la aceste evenimente putând contribui astfel la dezvoltarea activității de cercetare. “Sperăm ca prin aceste activități să participăm la creșterea prestigiului spitalului nostru, la creșterea calității pregătirii rezidenților noștri, astfel încât aceștia să-și continue pregătirea aici și să nu fie tentați să plece în străinătate. Doresc totodată să aduc mulțumiri conducerii spitalului pentru încrederea și sprijinul continuu acordat pentru dezvoltarea bazei de training”, a mai precizat Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss.

Ecouri internaționale

Urmare a activităților științifice de cercetare teoretică dar și a activităților practice derulate în cadrul bazei de training, Prof. dr. Lorant Kiss a reușit în acest an publicarea a două articole de specialitate în publicații prestigioase din Statele Unite ale Americii: revista Blood & Lymph, respectiv revista International Journal and Clinical Therapeutics and Diagnosis, contribuind astfel la promovarea cercetării originale și la stimularea cercetării științifice la nivel internațional.

Medic de renume

O altă noutate importantă este și alegerea profesorului Lorant Kiss, medicul șef al Secției Chirurgie I a SCJU Sibiu,  ca membru în Consiliul Director al Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă (SRCUT). “La ultima ședință a Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a fost numit și organizat și un Consiliu Director, din care am onoarea să fac parte. În această calitate am fost nominalizat să organizez o echipă din cadrul SCJU Sibiu în vederea pregătirii participării noastre la o manifestare științifică de mare prestigiu:  al XVIII –lea Congres European de Traumă și de Chirurgie de Urgență, care va avea loc în mai 2017, în România, la București, în Palatul Parlamentului”,  a declarat Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss.

Echipa

Echipa coordonată de medicul șef al Secției Clinice Chirurgie I este alcătuită din 5 colaboratori ai profesorului sibian și, în prima fază, va participa la Iași în luna octombrie anul curent, la o manifestare științifică internațională, unde lucrările vor fi prezentate, reanalizate, reevaluate și prelucrate în vederea susținerii lor la Congresul European de Traumă și de Chirurgie de Urgență din primăvara anului viitor. “Pentru noi este o mare onoare și în același timp o provocare să facem parte din comitetul de organizare științifică din România al acestui mare congres european unde vor participa personalități cu o îndelungată experienţă chirurgicală şi didactică academică și considerăm că astfel contribuim în mod esențial la îmbunătățirea calităţii actului medical specific urgențelor chirurgicale și traumelor”, a concluzionat  Prof. Lorant Kiss.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*