Aproape 7000 de vizitatori la Frumos. Ceramic. Folositor. Un altfel de Târg al Olarilor. Ceramica de Kuty

Muzeul ASTRA a organizat în perioada 28-30 iulie 2023, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cea de-a XI-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor cu tema Ceramica de Kuty. Pe parcursul a trei zile 45 de olari din România, Ungaria şi Republica Moldova s-au întrecut la roata olarului şi au gătit pe vatră deschisă, în vasele de lut create de ei, reţete tradiţionale.

Foto: Muzeul ASTRA

Meșterii olari au lucrat la roată și au decorat, în faţa juriului, un vas de Kuty din colecţia Muzeului ASTRA.
De asemenea au prezentat juriului două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu, decorative sau utilitare) realizate în atelierul lor şi au gătit în vasele proprii pe vatră deschisă reţete specifice zonei din care provin.
Pe toată toată durata târgului latura expoziţională şi cea comercială a fost completată cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit, ateliere experimentale de modelare și presare a lutului, decorare și ardere a ceramicii. Piesele intrate în concurs au fost donate Muzeului ASTRA, astfel colecția de ceramică s-a îmbogățit cu 40 de piese de ceramică cu influențe specifice ceramicii de Kuty și Rădăuți.
Sâmbătă, 29 iulie 2023, între orele 17.00-19.00, la Târgul de țară, invitații Virgil și Adriana Scripcariu, Fundația Școala de la Piscu, dr. Szőcsné Gazda Enikö, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, dr. Mirela Crețu și dr. Karla Roșca, Muzeul ASTRA Sibiu și olarii din târg au discutat despre muzeu- un furnizor de soluții pentru tranziția verde, modele de revitalizare a ceramicii și ceramica de Kuty.
Demonstraţiile culinare s-au desfăşurat la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber în perioada 28-30 iulie 2023, iar olarii-bucătari au gătit, , în vase de lut pe vatră deschisă reţete româneşti, maghiare şi moldovenești precum: Tocană de fasole cu carne și ciuperci, Tăiței cu brânză, caș și bacon a la Norbert!, Tocăniță de fasole verde, Tocăniță cu carne de porc și cu cartofi, Tochitură moldovenească, Tocăniță cu urechi de porc, Gulaș secuiesc cu afumatură și ciuperci, Ciolan cu varză, Gulaș „Szekej ”a la Petofi Sandor, Tocăniță de porc cu galuste Gulas secuiesc cu afumatură și ciuperci. În cele trei zile olarii bucătari au gătit 600 l de mâncare.
PREMIUL „LEȘ GABOR”
AMBRUS EMESE, Aiton, Cluj Napoca
1. Attila Szabó, Zalău, Premiul pentru curajul revitalizării ceramicii
2. Saly Robert și Saly Annamaria, Satu Mare, Premiul pentru frumusețea formelor
3. Sarkany Szobolcs și Melinda, Marghita, Bihor, Premiul pentru curajul de a executa scene de gen
4. Bîscu Ionuț, Horezu, Vâlcea, Premiul pentru executarea decorului
5. Balint Csaba, Miercurea Ciuc, Premiul pentru frumusețea decorului
6. Csibo Marta și Csaba, Borla, Zalău, Premiul pentru o ceramică inovativă, între Zalău și Kuty
7. Kaldy Karoly, Györ, Ungaria, Premiul pentru frumusețea cromaticii
8. Forro Istvan și Maria Agoston, Ungaria, Premiul pentru precizia decorului
9. Nagyné Török Zsóka, Tiszafüred, Ungaria, Premiul pentru rafinamentul ceramicii
10. Kopacz Levente și Katalin, Premiul pentru cea mai translucidă ceramică
Juriul pentru concursul de olărit:
Leș Norbert, olar, Bodony, Ungaria
Dr. Karla Roșca, Muzeul ASTRA Sibiu
Dr. Mirela Crețu, Muzeul ASTRA Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*