Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară îngreunat pe Autostrada 1, în dreptul kilometrului 259, pe sensul de mers spre Sibiu, în apropierea localității Cristian, județul Sibiu.

Foto: ISU Sibiu
UPDATE:
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, fetița în vârstă de aproximativ 5 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acesteia.

Foto: ISU Sibiu
O femeie în vârstă de aproximativ 31 de ani care a suferit un traumatism cranian și un traumatism toracic și copilul în vârstă de aproximativ un an, care a suferit escoriații, au fost transportați la spital.

Foto: ISU Sibiu
Din primele cercetări făcute de polițiști, a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A1, la km 262, un bărbat în vârstă de 41 de ani, cetățean străin, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu parapetul median, răsturnându-se.

Foto: ISU Sibiu
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.
Traficul rutier a fost afectat, circulația fiind oprită în urma accidentului pentru intervenția echipajelor prezente la fața locului. În acest moment, traficul a fost reluat și se desfășoară în condiții normale.
Știrea inițială:
Un autoturism a acroșat glisiera mediană a drumului de mare viteză.
În urma accidentului, o persoană necesită îngrijiri medicale.
Traficul rutier se desfășoară cu viteză redusă pe prima bandă, a doua fiind blocată.
Se estimează reluarea circulației rutiere după ora 07:30.
ISU anunță că la fața locului sunt mobilizate patru echipaje SMURD dintre care unul cu medic, elicopterul SMURD Mureș, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.
În accident au fost implicați doi adulți și doi minori. Un copil în vârstă de aproximativ cinci ani se află în stop cardiorespirator, în aceste momente se aplică manevre de resuscitare.
Intervenția este în desfășurare.












