De zece ani, Piața Volantă Transilvania vine, sâmbătă de sâmbătă, în întâmpinarea sibienilor cu produse agroalimentare proaspete provenind de la producătorii din zonă.
În acest an Ziua Recoltei a coincis cu aniversarea a 10 ani de existență a pieței. De aceea cei care au venit astăzi în piața organizată în parcarea Sălii Transilvania au avut parte de un program deosebit.
Pe lângă numărul mare de producători și o varietate mare de produse, sibienii au avut parte de momente de folclor autentic susținute de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” și de o incursiune în obiceiurile satului de odinioară, alături de membrele „Șezătorii din Avrig”.
Deasemenea producătorii care s-au alăturat încă de la început proiectului Piața Volantă Transilvania au primit din Președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, Diplome de Apreciere.
În prezent, Piața Volantă Transilvania găzduiește în fiecare sâmbătă aproximativ 200 de producători atât din județul Sibiu cât și din județele învecinate. Producătorii beneficiază de spații de prezentare, mobilier, utilități, vitrine frigorifice, cât și de promovare în mediul online.