Târg la Biertan, de Ziua Europeană a Patrimoniului

Biertan sărbătorește Ziua Europeană a Patrimoniului cu o nouă ediție a târgului de producători locali și ateliere interactive pentru copii și adulți.

foto: Monitorul de Mediaș

Biertan se alătură comunităților care sărbătoresc sâmbătă, 16 septembrie, Ziua Europeană a Patrimoniului, o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, demarată în 1985 și sărbătorită și în România începând cu anul 1992.
Evenimentele culturale organizate cu acest prilej sunt deschise tuturor cetăţenilor, cu scopul de a oferi un mediu istoric atractiv  și îmbogăţirea cunoaşterii diversităţii societăţii noastre. În anul 2023, Consiliul Europei a ales tema Living heritage, adică Patrimoniul viu, cu intenția de a evidenţia rolul păstrării valorilor culturale tradiţionale ce contribuie semnificativ la cultura europeană.

Astfel, cei care vor vizita sâmbătă Biertan, în intervalul orar 10.00 – 17.00, vor avea ocazia să interacționeze cu producătorii locali și meșteșugari din arealul Colinelor Transilvaniei în cadrul celei de-a 5-a ediții a târgului lunar de produse locale. Pe tot parcursul târgului, membrii Clubului de olărit din Biertan invită toți doritorii să experimenteze roata olarului și să încerce modelarea unui obiect propriu.  Începând cu ora 10, copiii pot participa la un atelier de împletit brățări tradiționale și de la 12 la un atelier de desen cu diverse elemente de patrimoniu local. Ambele ateliere se vor desfășura în sala mică a Căminului Cultural din Biertan.

În intervalul orar 14.00 – 17.00, familia Gross își deschide porțile casei lor, aflată pe str. Nicolae Bălcescu nr. 6, pentru vizitatorii curioși de toate vârstele. Aceasta reprezintă o ocazie deosebită de a descoperi interiorul unei gospodării săsești și de a descoperi colecțiile de obiecte vechi și poveștile lor.

Parteneri: Colinele Transilvaniei, Visit Sibiu County, Școala Gimnazială Biertan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*