Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Centrul Catedral Social „Sfânta Treime” din Sibiu

Seniorii beneficiari ai Centrului de zi „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului au fost sărbătoriți, miercuri, 30 septembrie, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. La întâlnire au participat reprezentanți ai autorităților locale, preoți, cadre didactice, elevi și membri ai echipei centrului, alături de beneficiarii serviciilor sociale, scrie Mitropolia Ardealului.

Sursă foto: Costin Chesnoiu

Evenimentul a fost organizat într-o atmosferă de bucurie și comuniune, seniorii având parte de activități pregătite special pentru această zi. Mesajul de binecuvântare și felicitare transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de pr. Andrei Iancu, slujitor al Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime” din Sibiu și responsabil cu întâlnirile catehetice desfășurate în cadrul centrului.

„Îi dăm slavă Bunului Dumnezeu și îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit pentru lucrarea pe care o desfășurăm aici. Cinste reprezentanților acestui centru, cinste seniorilor care sunt plini de întrebări atunci când particip la acele ore numite ore de cateheze sau ore în care vin cu o temă pe care dumnealor au propus-o dinainte. O prezint și constat că, deși am vrut să aduc niște cunoștințe, la final am luat eu cunoștințe de la dumnealor, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar”, a transmis pr. Andrei Iancu.

Acesta le-a mulțumit seniorilor pentru implicare și pentru modul în care reușesc să păstreze bucuria și nădejdea, subliniind că vârsta nu reprezintă un obstacol în calea descoperirii și a trăirii unor noi experiențe.

„Dumneavoastră, stimați seniori, ne spuneți prin atitudinea pe care o aveți, prin voioșia de care ați dat dovadă, faptul că există nădejde și că lucrurile în viață nu se opresc în a explora, în a te bucura, ci, dimpotrivă, par a se concentra mai mult și a căpăta mai multă valoare”, a mai spus pr. Andrei Iancu.

Activități dedicate seniorilor

Invitații au fost întâmpinați de consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, Roxana Dinescu, și de psihologul Irina Andrei, coordonatorul Centrului „Sfânta Treime”.

„Ne bucurăm foarte mult că ați ales să marcăm împreună Ziua Internațională a Vârstnicilor. Vă invit să ne cunoaștem, alături de colegii mei, de seniorii noștri, de bunicii noștri care au fost atât de entuziasmați de vizita dumneavoastră de astăzi”, a transmis Roxana Dinescu.

Sursă foto: Costin Chesnoiu

La rândul său, psihologul Irina Andrei i-a invitat pe cei prezenți să descopere activitățile desfășurate în cadrul centrului și rolul acestora în viața beneficiarilor.

Printre activitățile prezentate s-au numărat ședințele de kinetoterapie, atelierul de croitorie, clubul de lectură, jocurile de socializare, recitalul de poezie și terapia prin muzică, desfășurată inclusiv prin intermediul corului nou înființat al centrului.

La eveniment a participat și prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, care i-a felicitat pe seniori și a vizitat Centrul Catedral Social „Sfânta Treime”.

„Ca în fiecare an, îmi face o mare plăcere să fiu alături de cei vârstnici. Nici eu nu mai am foarte mult până atunci, așa că plăcerea este și mai mare. Vă felicit pentru ceea ce ați făcut aici, pentru acest centru și cred că cei care beneficiază sunt bucuroși și se simt bine în centrul dumneavoastră”, a declarat prefectul.