Direcția de Sănătate Publică Sibiu a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință medicilor de familie cu ocazia zilei de 19 mai, când se sărbătorește Ziua Internațională a Medicilor de Familie.

Foto: Direcția de Sănătate Publică Sibiu
„Medicina de familie este, fără îndoială, o componentă vitală a sistemului sanitar.
Medicul de familie este cel la care apelăm prima dată atunci când avem o problemă de sănătate, este cel care ne cunoaște cel mai bine nevoile, afecțiunile și, nu de puține ori, ne cunoaște toată familia. El este cel care ne ajută în peste 70% din situațiile medicale prin care trecem, tot el este cel care ne îndrumă către analize sau către colegii specialiști dacă suferința noastră este una mai complexă.
Astăzi, de ziua lor, împreună cu echipa DSP Sibiu, dorim să le spunem <Multumesc!> și <La mulți ani!> atât ca parteneri în sistemul de sănătatate, cât și ca pacienți aflați pe listele lor”, a declarat directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru.