Ziua Copilului se sărbătorește prin joacă și descoperire la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu

Copiii sunt invitați să pornească într-o aventură plină de mistere, culoare și descoperiri fascinante la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, care pregătește activități speciale dedicate Zilei Copilului.

sursa foto: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu

Programul începe sâmbătă, 31 mai, cu o experiență interactivă menită să transforme vizita la muzeu într-o adevărată expediție.

„Detectiv în Natură” – misiune printre exponate

În cadrul activității „Detectiv în Natură”, cei mici vor deveni exploratori cu acte în regulă și vor porni într-o misiune specială prin sălile muzeului. Participanții vor avea de rezolvat indicii și de descoperit animalul preferat, într-un joc care îmbină distracția cu învățarea.

Activitatea este gândită pentru a-i încuraja pe copii să observe, să cerceteze și să descopere lumea fascinantă a naturii într-un mod interactiv.

sursa foto: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu

Asfaltul devine pânză de desen

Sub genericul „Culorile Copilăriei”, organizatorii îi invită pe cei mici să își lase imaginația să zboare în curtea muzeului.

Chiar sub privirile impresionantelor machete de dinozauri în mărime naturală, copiii vor transforma asfaltul într-o uriașă pânză de desen, folosind cretă colorată pentru a crea propriile opere de artă.

Suveniruri pentru micii exploratori

Vizita la muzeu poate continua și cu o oprire la magazinul instituției, unde copiii și părinții vor găsi numeroase suveniruri inspirate din lumea naturii.

Printre obiectele pregătite pentru vizitatori se numără fluturi decorativi, cristale, copăcei realizați din pietre semiprețioase și puzzle-uri cu dinozauri, ideale pentru a păstra o amintire a zilei petrecute la muzeu.

sursa foto: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu