Zi importantă pentru Poiana Sibiului: a fost montat primul contor de gaz

Un nou capitol s-a deschis pentru comuna Poiana Sibiului, când pe 19 mai 2026, a fost montat primul contor de gaz în localitate, la Căminul Cultural „Gheorghe Bogdan”. Astfel, s-a pus în funcțiune rețeaua de distribuție a gazelor naturale în primul său punct de consum.

Sursă foto: Poiana Sibiului

„Nu este doar o lucrare tehnică încheiată, ci începutul unei schimbări care vizează confortul cotidian, eficiența energetică și reducerea costurilor pentru comunitate. De aici pornește infrastructura care va conecta, pas cu pas, instituțiile și gospodăriile comunei la un standard modern de alimentare cu energie”, au transmis reprezentanții Comunei Poiana Sibiului.

Pentru locuitorii care doresc să se racordeze la rețeaua de gaze naturale, autoritățile au prezentat și etapele necesare până la montarea contorului.

În prima etapă trebuie realizate măsurătorile și proiectul tehnic pentru instalația interioară de gaz, precum și solicitarea avizului tehnic de racordare de la Delgaz. Cererea se depune pe baza unei adeverințe de spațiu emisă de Primărie sau a extrasului de carte funciară, împreună cu copia actului de identitate. Pentru emiterea avizului se achită o taxă de 258 de lei.

Ulterior, se execută instalația de utilizare a gazelor naturale conform proiectului tehnic avizat.

A treia etapă presupune încheierea unui contract de furnizare a gazelor naturale cu un furnizor autorizat, precum E.ON România, după care este emisă adeverința de contract.

În etapa finală, executantul recepționează lucrarea împreună cu Delgaz, iar compania emite factura pentru punerea în funcțiune și montarea contorului, în valoare de 308 lei. Dacă instalația respectă proiectul tehnic, contorul este montat de către reprezentanții Delgaz împreună cu executantul lucrării.

Autoritățile atrag atenția că, pentru montarea contorului, este necesar ca cel puțin un consumator să fie racordat la instalația de gaz.