Zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Târgu Mureș au efectuat, astăzi, 59 de percheziții în Sibiu, București și în alte 11 județe, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

Descinderile s-au desfășurat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în județele Mureș, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita, Ilfov, precum și în municipiul București, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, transmis AGERPRES. „Din cercetări a reieșit că trei persoane ar fi înființat sau preluat mai multe firme fantomă, pe care le-ar fi folosit strict pentru emiterea de facturi fiscale fictive către diverși agenți economici, cu scopul diminuării masei impozabile a acestora din urmă și, implicit, sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente. După emiterea facturilor fictive, cei în cauză ar fi încasat în conturile acestor societăți contravaloarea respectivelor facturi fiscale, iar sumele încasate ar fi fost retrase integral și restituite reprezentanților firmelor reale, fără comisionul perceput de aceștia, care varia între 5 — 12%”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, reprezentanții firmelor reale sunt cei care au deschis circuitul de spălare a banilor, prin virarea către firmele fantomă a valorii înscrise în facturile fiscale fictive, pe care le primeau și le înregistrau în contabilitate.

Persoanele implicate în comiterea infracțiunilor au fost conduse la sediul BCCO Târgu Mureș pentru audieri.

La percheziții au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, de la structurile de combatere a criminalității organizate din București, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita și Ilfov, precum și jandarmi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*