Zacharie Benedek: Pentru UDMR există doar o singură „uniune”, comunitatea maghiară

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, este membru în comisia de transporturi și infrastructură și răspunde de așa-zisele „puncte negre“ din cele patru rețele de transport.

„Date fiind domeniul activității și munca depusă prin diferite monitorizări și discuții pe probleme tematice în cadrul comisiei, dezbateri și întâlniri, am avut timp și atenție pentru problemele specifice cu care se combate diaspora internă a comunității maghiare. De asemenea, pe parcursul anului trecut am lucrat la inițiative legislative și mai multe proiecte în cadrul comisiei“, a declarat sibianul.

Rezultate concrete

Din 2019, România va putea beneficia de o lege a Transporturilor nouă și îmbunătățită, potrivit acestuia. Totodată, modificările aduse de UDMR în Codul Rutier sunt benefice. „Unul dintre aspectele propuse de mine este să existe o simetrie între dobândirea și pierderea unui drept de conducere. Personal, am inițiat schimbarea actualei legi a patrimoniului material și imaterial care vine în ajutorul asociațiilor de meșteșugari, dar și a reprezentanților muzeelor. Avem nevoie de o lege care asigură un statut social și economic distinct pentru funcționarea diferitelor forme de meșteșuguri. Meșteșugurile tradiționale trebuie să aibă o identitate proprie în cadrul diferitelor târguri organizate în țară, astfel încât vizitatorul să facă o distincție clară între creatorii populari și ceilalți comercianți. În prezent lucrăm la mai multe legi care – repet – sunt benefice pentru toată România“, afirmă reprezentantul etnicilor maghiari sibieni în Parlament.

Contextul actual

Benedek vorbește despre relația cu PSD a UDMR-ului, dar și despre Opoziție. „Punctul meu de vedere este că UDMR nu are o relație de «iubire» cu partidul de la putere, ci din contră, are o relație bazată pe «interes» care de multe ori s-a dovedit viabilă în rezolvarea problemelor comunității maghiare, probleme care nu au fost ascultate de către partidele aflate în opoziție. Pentru noi există doar o singură «uniune», comunitatea maghiară. Luptăm și lucrăm zilnic, pentru ei, pentru apărarea simbolurilor și a valorilor comunității. Foarte puțini dintre noi sunt conștienți de faptul că UDMR a inițiat nenumărate modificări legislative cu un impact puternic, pozitiv asupra întregii țări“, susține deputatul de Sibiu.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura