Weekendul trecut pe șoselele din județ: plin de conducători auto fără permis și băuți

Polițiștii rutieri sibieni s-au confruntat la sfârșitul săptămânii trecute cu o adevărată avalanșă de persoane inconștiente care au urcat la volanul unor mijloace de transport fără a poseda permis de conducere, sau aflându-se în stare de ebrietate. Oamenii legii au întocmit 13 dosare penale și au reținut 41 de permise.

Foto: Arhivă

Astfel, în perioada 22 – 24 septembrie a.c., polițiștii rutieri au constatat 13 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 41 de permise de conducere, au retras 48 de certificate de înmatriculare și au aplicat 660 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 202.000 de lei.

Șoferii fără permis și cei băuți au fost la ordinea zilei.

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 02,30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit un autoturism condus pe strada Brateiului de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din Dumbrăveni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 01,00, în Tălmaciu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Alba. Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 08,00, pe strada Tălmăcelului din localitatea Boița, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au depistat un localnic în vârstă de 37 de ani în timp ce conducea un moped fără a deține acest drept. De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește vehiculul condus, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 09,30, pe DJ 106, în afara localității Brădeni, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Avrig. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe Calea Gușteriței de către un sibian în vârstă de 18 ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că sibianul aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 20,00, în Avrig, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit un autoturism condus pe strada Eroilor, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Mârșa. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În consecință, pe numele persoanei în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul penal.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 21,00, pe DC 24, în afara orașului Dumbrăveni, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un medieșean în vârstă de 20 de ani, care nu posedă dreptul de a conduce. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. În momentul opririi, tânărul era însoțit de către proprietara autoturismului, o femeie în vârstă de 37 de ani, tot din municipiul Mediaș, pe numele acesteia fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*