Weekend plin în Rășinari: 1.000 de alergători la start și activități în aer liber la Urme pe Play

Weekendul acesta, pe 25 și 26 aprilie, 1.000 de alergători din toată țara vin la Rășinari pentru a lua startul la Urme Pe Play. Evenimentul are o miză dublă anul acesta: pe lângă cursele obișnuite, potecile din munții Cindrel și Lotru vor găzdui oficial etapa de maraton a Campionatelor Naționale de Alergare Montană.

Sursă foto: Urme pe Play

Pe de o parte, elita atletismului românesc vine să lupte pentru titlul național, iar pe de altă parte, sute de alergători amatori au ocazia să parcurgă aceleași trasee spectaculoase. O premieră pentru Sibiu este participarea Clubului Sportiv Montan Sibiu, care aliniază pentru prima dată un lot propriu de sportivi la startul unui Campionat Național.

Dincolo de competiția sportivă, programul Cultură / Play este gândit pentru cei care vor să petreacă timpul în aer liber fără să poarte număr de concurs. Cei care ajung în acest weekend la Rășinari pot asista la o piesă de teatru jucată pe Dealul Cosmii, la concertul Crocodile Paradox, pot participa la drumeții ghidate, sesiuni de yoga în aer liber sau se pot bucura târg cu produse locale, unde micii producători din Mărginime își vor expune bunătățile.

Sursă foto: Urme pe Play

„Vrem ca oamenii să vină la Rășinari nu doar pentru competiție, ci pentru atmosfera locului. Anul acesta avem 1.000 de oameni la start, dar și un program cultural care să îi facă pe vizitatori să descopere de ce această zonă este atât de frumoasă.”, spun organizatorii.

Vă așteptăm sâmbătă și duminică la Rășinari, să îi încurajăm pe alergători și să ne bucurăm de un weekend plin, în aer liber!

Competiția Urme pe Play este organizată de Club Sportiv Montan Sibiu, cu sprijinul Primăriei Comunei Rășinari.