Weekend plin de șoferi băuți sau fără permis

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 23,00, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Doamna Stanca de către un sibian în vârstă de 37 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei pentru conducerea unui autovehicul care nu deține poliță RCA valabilă și nici ITP la termen. Plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale autoturismului au fost retrase.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus pe strada Tineretului, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în comuna Dârlos.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii medieșeni, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 19,30, pe raza localității Cârța, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 25 de ani, depistat la volanul unui autoturism condus pe strada Principală.

Cu un rezultat de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 00,45, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 7, în localitatea Tălmaciu de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Timiș.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă timișoreanul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*