Polițiștii rutieri sibieni au tras pe dreapta, în weekendul trecut, zeci de șoferi cu probleme. Au reținut 36 de permise, au retras 51 de certificate de înmatriculare și au aplicat peste 781 de sancțiuni. Amenzile depășesc 265.000 de lei.

sursa foto: Poliția Sibiu
Exemple semnificative:
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 11:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Podului, de către un tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în Sibiu. Din verificări a rezultat că tânărul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul este neînmatriculat. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 20:20, în localitatea Mârșa, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Cindrel, de către un localnic în vârstă de 57 de ani. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar ulterior a fost condus la o unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice. Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice, în cauză, fiind deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 10:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Bihorului, de către un sibian în vârstă de 28 de ani. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 02:20, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe Bulevadrul Corneliu Coposu, de către un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Poplaca. Din verificări a reieșit că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul având acest drept suspendat.











