Un weekend intens pentru polițiștii din Sibiu: au aplicat aproape 600 de amenzi în valoare de peste 203.000 de lei, au reținut 19 permise de conducere și au retras 46 de certificate de înmatriculare.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Pe linie rutieră, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 19 de permise de conducere, dintre care 6 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 46 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost aplicate 590 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 203.000 de lei.
Exemple semnificative :
La data de 04 octombrie, a.c., în jurul orei 10:40, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Rahovei, de către un sibian în vârstă de 35 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, la nivelul Secției nr.1 Poliție Urbană Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având acest drept suspendat.
La data de 05 octombrie, a.c., în jurul orei 15:00, în sat Chirpăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Șes (denumirea populară), de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în orașul Agnita.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
În cauză, la nivelul Secției nr.3 Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.










