Weekend de foc pentru Salvamont Sibiu. Două intervenții simultane și o misiune tragică în Munții Făgăraș

Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu au avut un sfârșit de săptămână extrem de solicitant, fiind implicați în mai multe misiuni de salvare, dintre care două sunt în desfășurare în această după-amiază.

Sursă foto: Salvamont România

În Munții Făgăraș, echipele Salvamont intervin pentru salvarea unui parapantist rămas blocat într-un copac în zona Văii Arpășelului. Salvatorii se deplasează către locul incidentului pentru extragerea acestuia în condiții de maximă siguranță.

În același timp, în Munții Cindrel, un băiat de 10 ani a fost rănit după ce a căzut cu bicicleta. Copilul a suferit o plagă la genunchiul stâng, a primit primul ajutor din partea salvatorilor montani și este transportat la Rășinari, unde va fi preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Weekendul a fost marcat și de o intervenție cu final tragic. Sâmbătă, salvatorii montani sibieni au participat, alături de colegii de la Salvamont Argeș, la recuperarea unei victime în vârstă de 74 de ani, care și-a pierdut viața în urma unei căderi de la înălțime în Munții Făgăraș.