Weekend de explorare la Muzeul ASTRA. Trei gospodării istorice își dezvăluie poveștile

Muzeul ASTRA îi invită pe sibieni și pe turiști, în weekendul 22-23 august, la o incursiune în lumea satului tradițional. Timp de două zile, vizitatorii vor putea descoperi comorile ascunse ale Sectorului Agricultură, între orele 11:00 și 16:00.

sursa foto: Muzeul ASTRA

Pe lângă plimbarea prin natură, cei care ajung în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului sunt invitați să descopere trei monumente reprezentative, situate în Sectorul Alimentației Publice, pe partea stângă a lacului.

Prima oprire este Gospodăria din Almaș, județul Arad, o construcție cu o istorie spectaculoasă. Casa a fost mutată și reconstruită de patru ori, din secolul al XVIII-lea până în prezent, ajungând în cele din urmă în Dumbrava Sibiului. Vizitatorii vor putea descoperi modul de viață al unei familii înstărite de pe Valea Crișului Alb.

O incursiune în Maramureșul de acum un secol

La Gospodăria din Desești, Maramureș, vizitatorii vor putea vedea un exemplu de gospodărie maramureșeană prosperă de la începutul secolului XX.

Construită pe două niveluri în anul 1910, gospodăria impresionează prin poarta monumentală, stupină și printr-un element tehnic aparte: o batoză de treierat acționată de cai.

Tehnica tradițională, pusă în mișcare de apă

Cea de-a treia oprire este Complexul din Sârbi, tot din Maramureș, unde ingeniozitatea țăranului întâlnește tehnica tradițională.

Aici pot fi descoperite o piuă pentru haine de lână, un cazan tradițional de țuică și o batoză de cereale acționată prin energie hidraulică.

Două zile pentru întreaga familie

Activitățile au loc sâmbătă și duminică, 22-23 august, între orele 11:00 și 16:00, în Muzeul ASTRA, în Sectorul Alimentației Publice, pe partea stângă a lacului.

Reprezentanții muzeului îi invită pe vizitatori să transforme plimbarea de weekend într-o adevărată călătorie prin istoria satului românesc.

„Ia-ți familia, prietenii și pofta de explorat! Ne vedem pe aleile muzeului!”, este mesajul transmis de Muzeul ASTRA.