Vreme schimbătoare în Transilvania, cu temperaturi între 16 și minus 3 grade

Alternanţele termice vor caracteriza regimul termic, pe parcursul următoarelor două săptămâni, în Transilvania, arată prognoza publicată azi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 4 – 17 martie.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În primele două zile din interval vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 15…16 grade și ale celor nocturne în jurul a 2 grade.

Ulterior, valorile termice vor fi în scădere și vor ajunge la medii ale maximelor de 9…10 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade.

În restul intervalului vor mai fi variații termice, dar în general tendința va fi de creștere a valorilor de temperatură și se vor înregistra medii diurne de 10…14 grade și nocturne de 0…2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 6 și 7 martie și începând cu data de 11 martie, până spre sfârșitul intervalului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*