Evenimentul „Vocea femeilor în politică”, organizat de echipa biroului europarlamentarului Nicu Ștefănuță, a reunit la Sibiu reprezentante ale administrației publice și specialiști pentru o dezbatere despre rolul femeilor în funcțiile de conducere, leadership și egalitatea de șanse.

Sursă foto: Primăria Sibiu
La discuție au participat primarul Astrid Fodor, președinta Consiliul Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și psihologul Codruța Răbăgel. Dialogul a abordat provocările cu care se confruntă femeile în funcțiile publice, calitățile unui lider.
Participanții au discutat despre eliminarea prejudecăților și stereotipurilor prin implicare, competență, seriozitate și încredere în sine. Invitatele au împărtășit și lecții din propria experiență profesională, vorbind despre responsabilitate, curajul de a lua decizii și importanța învățării din greșeli.
Daniela Cîmpean a precizat că nu și-a propus niciodată să demonstreze că o femeie poate conduce un județ, ci să își îndeplinească mandatul cât mai bine.
„Am vorbit despre responsabilitate. Despre curajul de a lua decizii. Despre îndoieli, despre greșeli din care învățăm și despre faptul că leadershipul nu înseamnă să ai toate răspunsurile, ci să ai disponibilitatea de a asculta și de a învăța.













