Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, a primit în 7 mai delegația condusă de Excelența Sa Evangelia Grammatika, Ambasadoarea Greciei la București, la sediul Instituției Prefectului-Județul Sibiu.

Prefectura Sibiu
La întrevedere au participat col. Radu Dinu, locțitorul comandantului pentru probleme de stat major, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu din Sibiu” și căpitan (N) Spyridon Tigkarakis, atașat militar al Greciei în România.

Prefectura Sibiu
De ambele părți a fost evidențiat faptul că întâlnirea se desfășoară pe fondul unei relații bilaterale strânse, clădită pe afinități istorice, economice și spirituale solide, între două state partenere în cadrul Uniunii Europene și animate de o viziune comună asupra subiectelor de interes european și global.
Relațiile au la origine existența „Companiei Negustorilor Greci din Sibiu” (1453-1895), o organizație puternică ce a jucat un rol central în comerțul regional, conform documentelor vremii.

Prefectura Sibiu
A fost subliniată necesitatea dezvoltării relațiilor româno-elene, în noile condiții ale războiului hibrid, al necesității de consolidare a securității interne la nivelul Uniunii Europene, ținând cont de intensificarea și diversificarea amenințărilor.
Prefectul Crețu a arătat că județul Sibiu s-a dovedit a fi un centru european al dialogului, cooperării și valorilor comune, iar aici activează, conform datelor oficiale, 28 de firme cu capital social grecesc.
În cadrul întrevederii s-a abordat importanța întăririi relațiilor bilaterale si posibilitatea identificării unor noi oportunități de colaborare bilaterală, în domeniul infrastructurii, al energiei, al schimburilor academice.
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu asigură prin Programul Erasmus+ pregătirea a 25 de studenți per program militar.
Prefectul Mircea-Dorin Crețu a asigurat de susținerea sa în tot ceea ce privește obiectivele județului și oportunitățile de colaborare, arătându-și deschiderea față de întrevederi viitoare.
Întrevederea s-a încheiat cu un schimb de cadouri de protocol.
De asemenea, ambasadorul Greciei și atașatul militar al Greciei în România Spyridon Tigkarakis s-au întâlnit și cu primarul Astrid Fodor.












