Vizită a unui important diplomat german în Transilvania

În aceste zile Natalie Pawlik, Însărcinat al Guvernului Federal German pentru  problemele imigranților de origine germană și minorități face o vizită în regiunea Transilvaniei.

Foto: Consulatul General al Germaniei la Sibiu

Este prima călătorie pe care Natalie Pawlik o întreprinde la Sibiu de când  și-a început mandatul (aprilie 2022). Doamna Pawlik este prima femeie care ocupă  această funcție și persoana principală de contact pentru minoritățile naționale la nivel  federal.

Ieri la s-a întâlnit Sibiu în Sala oglinzilor Formului Democrat al Germanilor din  România cu reprezentanți ai acestei organizații la nivel național, regional și local. Astăzi  discuțiile au fost continuate la Primăria Sibiu, unde și Primarul Astrid Fodor a evidențiat  subiecte de actualitate cu privire la minoritatea germană însă și la populația majoritară, nu în ultimul rând cu privire la educație.

Foto: Consulatul General al Germaniei la Sibiu

Vizita la Căminul pentru persoane vârstnice Carl  Wolff și cele două ospicii – pentru adulți și pentru copii – a evidențiat munca dedicată în  domeniul social pe care această instituție o desfășoară în mod exemplar – atât pentru  minoritatea germană cât și pentru populația majoritară.

Călătoria Nataliei Pawlik continuă la Șumuleu Ciuc, unde în data de 08.08. are loc evenimentul de încheiere al celei de-a noua ediții a Taberei de vară pentru minorități germane.

În perioada 01.-09.08.2023 acesta a fost locul de întâlnire pentru 70 de tineri din  România, Polonia, Republica Cehă, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Serbia, Letonia, Kazakh stan și Kyrgyzstan. Tema aleasă pentru acest an a fost „Wir l(i)eben Vielfalt“ (Iubim și trăim diversitatea – n. trad. joc de cuvinte în limba germană).

Foto: Consulatul General al Germaniei la Sibiu

Mâine pe drumul de întoarcere spre Sibiu Natalie Pawlik va vizita biserica fortificată din Hărman, important  element de patrimoniu construit al comunității săsești din Transilvania.

Aici va fi  întâmpinată de Episcopul Bisericii Evanghelice din România C.A., Reinhart  Guib. Acest punct de pe agendă este organizat de Fundația biserici fortificate. Consulul Germaniei la Sibiu, Kerstin Ursula Jahn o însoțește pe Natalie Pawlik de-a lungul întregii călătorii.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*