Vis spulberat! CSU Sibiu a cedat dramatic cu CSM Târgu Jiu, 84-87 (41-38)

CSU Sibiu și-a compromis șansele de a mai prinde un loc în play-off, după ce a pierdut dramatic, aseară, în Sala Transilvania, scor 84-87, partida disputată în compania formației CSM Târgu Jiu, în etapa a 25-a din Liga Națională de Baschet Masculin. În fața a ceva mai bine de 1000 de spectatori, „galben-albaștrii” au început excelent, dar au cedat în cele din urmă, după o revenire spectaculoasă a oaspeților. La intrarea în ultimul minut, aveam deficit de 2 puncte, 80-82, însă oaspeții au gestionat mai bine finalul și și-au adjudecat partida.

(Redacția)

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Echipa sibiană a controlat autoritar primul sfert și a lăsat impresia că își va impune ritmul fără mari emoții. CSU a intrat în avantaj după primele 10 minute, 29-15, profitând de un debut solid și de energia oferită de publicul din Sala Transilvania. La pauza mare, gazdele conduceau în continuare, 41-38, însă meciul s-a schimbat radical după revenirea de la vestiare.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

CSM Târgu Jiu a ridicat nivelul în sfertul al treilea, pe care l-a câștigat clar, iar înaintea ultimelor 10 minute conducea deja cu 63-57. Sibienii au încercat o revenire pe final, însă nu au mai reușit să întoarcă rezultatul, iar gorjenii s-au impus la limită, 87-84, după un final tensionat, decis în ultimele secunde. Cronologia live a meciului indică faptul că scorul a rămas strâns până aproape de sirena finală, cu posesii decisive consumate în ultimul minut.

Practic, la intrarea în ultimul minut, aveam deficit de 2 puncte, 80-82, însă oaspeții au gestionat mai bine finalul și și-au adjudecat partida. Pratt și Stone au ratat aruncările de 3 puncte, la 2 atacuri consecutive sibiene, după care Evans (Tg. Jiu) s-a concentrat bine la libere pentru 80-84. Pratt a răspuns cu o triplă (83-84), dar același Evans a avut din nou sânge rece de la libere 83-86, cu 13 secunde înainte de final. În secunda următoare, la inelul oaspeților, Pratt a transformat doar una dintre cele 2 libere, la fel și Cooper (Tg. Jiu) la panoul sibian. Am mai avut 12 secunde de atac, schema a fost pentru Pratt, care a aruncat de 3, din păcate nereușită.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Pe sferturi, partida s-a încheiat astfel: 29-15, 12-23, 16-25, 27-24. Dacă începutul a aparținut clar formației sibiene, partea secundă a fost dominată de CSM Târgu Jiu, care a reușit să întoarcă un deficit consistent și să obțină o victorie extrem de importantă în economia moralului.

Pentru CSU Sibiu, principalul marcator a fost A. Smith, cu 24 de puncte, urmat de A. Bidaru, M. Pratt și K. Stone, toți cu câte 12 puncte. Au mai înscris E. Roschnafsky (8), M. Randolph Jr. (7), D. King (7) și A. Zetos (2). Au mai intrat pe parchet F. Adamovic și D. Fîntînă, care nu au punctat.

Omul meciului a fost gorjeanul Evans, cu 25 de puncte. Oaspeții au utilizat doar 8 jucători, punctele fiind realizate de doar 7 dintre aceștia.