Vinuri alese, oaspeți din familii nobiliare, specialități gastronomice și muzică bună. Cum a fost la Weinfest Mediaș | FOTO

În perioada 21-23 septembrie, în vechea metropolă de vin a Transilvaniei, a avut loc un eveniment de înaltă ținută, în cadrul căruia istoria s-a împletit cu prezentul în cea mai mare degustare în aer liber din oraș a ultimilor 69 de ani.

foto: Cristian Bîscă

Prin eforturi conjugate a trei organizații neguvernamentale, în parteneriat cu Consorțiul Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană, autoritățile locale și regionale, Piața Regele Ferdinand I din Mediaș s-a transformat într-un loc magic, în care participanții au putut degusta licoarea lui Bacchus de la cele 17 mărci prezente, savura preparate alese ale diviziei culinare Master of Flames în frunte cu chef Marius Rafa și chef Radu Zărnescu și asculta acorduri ale artiștilor consacrați sau în ascensiune, pe care organizatorii au ales să îi promoveze.

Invitat special care a onorat acest eveniment a fost baroneasa Ileana von Kripp, descendenta prințului Barbu Știrbey și soția baronului Jakob von Kripp, care a ales să servească personal pe cei care au dorit să deguste vinurile alese din domeniul viticol de la Drăgășani al vechii familii Știrbey. De asemenea, domnia sa a povestit participanților legăturile pe care care le-a avut prințul Știrbey cu istoria viticolă a zonei.

La eveniment a participat și primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Organizatorii – Asociația Culturală Pusteblume Mediaș, Asociația Ardealul Mediaș și Asociația Locului Natal Mediaș – mulțumesc partenerilor: Primăria municipiului Mediaș, Consorțiul Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană, Forumul Democrat German, precum și sponsorilor și partenerilor media. Sponsor principal: Romgaz Mediaș.

Marca Ambrosi a renăscut la Mediaș

O nouă pagină de istorie s-a întors în timpul Weinfest Mediaș printr-un eveniment deosebit.
S-a refăcut încă o parte a adevărului istoric și marca Ambrosi a revenit la Mediaș, cu ajutorul baronesei Ileana von Kripp, descendenta Principelui Știrbey. Cu acesta, Ambrosi a fost asociat la pepinierele de la Buftea la începutul anilor 1900. De asemenea, lansarea a fost onorată cu prezența lui Gerhard Michael al VII-lea Ambrosi, descendent al familiei medieșene Ambrosi.
Vinul Fetească Regală, soi care a fost denumit astfel de către Ambrosi în 1929, ediție de colecție limitată – 750 de sticle a fost lansat cu această ocazie cu vechea etichetă Ambrosi restilizată și actualizată, și vinificat la domeniul viticol de la Drăgășani al familiei Știrbey.
Ambrosi a fost unul din pionierii replantării viței de vie în Europa anilor 1900, cand Filoxera a decimat viile continentului. Ambrosi a fost președintele Asociațiunii Viticole Săsești din Transilvania, a deținut pepinierele de la Aiud, actuala stațiune de cercetare și dezvoltare pentru vinificație de la Blaj, depozitele de vin de la Mediaș și a fost asociat al Principelui Știrbey la pepinierele de la Buftea. Astfel, el a pus umărul la replantarea Transilvaniei și, împreună cu Principele Știrbey, a Țării Românești și a țărilor baltice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura