Intrarea gratuită oferită de Ziua Copilului la Lacul lui Binder a atras numeroși copii și părinți, care au ales să petreacă ziua de 1 Iunie la activitățile de agrement organizate aici. În ciuda vremii capricioase, cei mici nu au renunțat la distracție și au profitat de ocazia de a încerca sporturile nautice și toboganele gonflabile.
(Maria-Antonia OANA)

Printre vizitatori s-a aflat și o tânără originară din Chișinău, aflată pentru prima dată la Lacul lui Binder. Aceasta s-a declarat impresionată de amenajările complexului și de posibilitățile oferite iubitorilor de sport și aventură.
„Mă bucur să vizitez lacul din Sibiu. Este foarte frumos amenajat și bine gândit. Îți stârnește curiozitatea și îmi doresc să încerc și eu experiența de a mă da cu placa pe apă”, a declarat tânăra.
Reprezentanții centrului spun că sporturile nautice practicate aici sunt accesibile tuturor categoriilor de vârstă. George Bărbulescu, instructor în cadrul bazei de agrement, îi încurajează pe sibieni și turiști să încerce activitățile de pe lac.
„Toată lumea poate veni să încerce. Este o zi dedicată tuturor celor care ajung la Lacul lui Binder. Copiii sunt încântați să descopere lucruri noi, iar acest sport este accesibil inclusiv celor mai mici participanți. Ne aflăm în al cincilea sezon de activitate, iar în România există doar două astfel de parcuri dedicate sporturilor nautice”, a precizat George Bărbulescu.
Printre cei care au urcat pe wakeboard s-a numărat și David, atras de provocarea unui sport pe care îl practica pentru prima dată.
„Îmi place să descopăr lucruri noi. Este mai ușor decât pare și m-am adaptat repede. Trebuie să încerci de mai multe ori ca să înveți, dar oricine poate reuși dacă are răbdare și puțină putere”, a spus băiatul.













