Porțile fostei Mănăstiri a Ursulinelor din Sibiu s-au deschis pentru public, printr-un tur ghidat la lumina felinarului. Evenimentul a avut loc în spațiul fostei Mănăstiri a Ursulinelor, clădire care se aflată în prezent într-un proces de restaurare. Organizatorii acestei inițiative își doresc să readucă la viață memoria locului prin povești, legende și interpretări artistice.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„Dorința noastră aceasta este, într-adevăr, să oferim o experiență, nu doar o lecție de istorie. Poate că un tur clasic ghidat ar deveni plictisitor la un moment dat, mai ales într-un loc în care nu ai foarte multe elemente de care să te legi, dar cu ajutorul poveștilor, cu ajutorul legendelor, încercăm să readucem zidurile la viață”, a declarat ghidul de turism Adela Dadu.
Aceasta a explicat faptul că proiectul are la bază o metodă interpretativă și experiențială, menită să apropie publicul de patrimoniu prin emoție și participare directă.
„Facem oamenii să înțeleagă că orice loc își are poveștile lui, ele trebuie doar să fie ascultate și înțelese”, a mai transmis Adela Dadu.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Seria de tururi ghidate va continua și în perioada următoare, în special pe durata Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va avea loc în perioada 19 – 28 iunie . Organizatorii anunță că înscrierile pentru următoarele evenimente vor fi comunicate din timp.
De asemenea, după finalizarea șantierului coordonat de Ambulanța pentru Monumente, spațiul fostei mănăstiri va găzdui două mari expoziții în cadrul FITS. Printre cele mai așteptate evenimente se numără și expoziția artistului Ștefan Câlția, care promite să aducă un nou punct de atracție culturală în acest spațiu istoric.
Proiectul e realizat în colaborare cu Asociația Brukenthal von Studio și Teatru Gong.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu











