Spitalul Orășenesc Cisnădie a trecut printr-un proces de modernizare în ultimii șapte ani. Cu această ocazie managerul spitalului Delia Mincă a prezentat bilanțul de mandat, realizările și implicarea echipei medicale. Una dintre cele mai importante realizări a fost obținerea acreditării spitalului, după un proces care a durat opt luni și care a implicat întreaga echipă medicală și administrativă. În cadrul evenimentului au participat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru, și primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„În spatele prezentării există o muncă făcută cu echipa care nu s-a dat bătută în condiții grele”, a declarat Delia Mincă.
De la 7 la 15 specialități medicale
Unul dintre obiectivele urmărite în ultimii ani a fost extinderea serviciilor medicale. Dacă în 2019 spitalul avea doar șapte specialități, în prezent pacienții au acces la 15 specialități medicale.
Numărul consultațiilor efectuate în ambulatoriu a crescut de aproape șase ori, de la puțin peste 8.300 în 2018 la aproape 49.000 în 2025. În aceeași perioadă veniturile provenite din contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate au înregistrat, de asemenea, creșteri semnificative.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a apreciat rezultatele obținute de echipa spitalului și dificultatea gestionării unei unități sanitare.
„Este o activitate în slujba oamenilor din Cisnădie. În calitate de președinte al Consiliului Județean, care are în subordine trei spitale, știu cât de greu este să obții rezultate. Vreau să felicit atât pe doamna manager, cât și întreaga echipă”, a declarat Daniela Cîmpean.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a vorbit despre evoluția spitalului și eforturile depuse de personal.
„Am văzut prin ce ați trecut. Apreciez în mod deosebit faptul că infrastructura s-a dezvoltat bine, apreciez străduința echipei și atenția acordată serviciilor medicale”, a transmis edilul.
Investiții de zeci de milioane de lei
Managerul spitalului, Delia Mincă a anunțat că unitatea a atras fonduri europene în valoare de aproximativ 55 de milioane de lei, prin trei proiecte majore, dintre care două realizate în parteneriat cu Primăria Cisnădie.
Banii au fost investiți în reabilitarea și extinderea ambulatoriului de specialitate, achiziția de aparatură medicală, modernizarea infrastructurii de fluide medicale și a instalațiilor electrice, precum și în implementarea unui sistem modern de detecție și alarmare la incendiu.
Laboratorul de imagistică a fost dotat cu un computer tomograf și echipamente noi de radiologie.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Printre proiectele prezentate se numără și înființarea unui compartiment de gastroenterologie, care permite efectuarea de investigații precum endoscopiile și colonoscopiile direct la Cisnădie.
Spitalul beneficiază acum de o sală de operații nouă, construită și echipată la standarde moderne, investiție despre care conducerea unității spune că are un impact direct asupra siguranței pacienților și a condițiilor de lucru pentru echipele medicale.













