VIDEO Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan, la Sibiu: „Gândul pozitiv înseamnă sănătate, iar gândul negativ înseamnă boală”

Sibienii care au participat la conferința organizată la Hotel Ramada au avut parte de o întâlnire aparte cu unul dintre cei mai cunoscuți neurologi și psihiatri din România, profesorul dr. Dumitru Constantin Dulcan. În vârstă de 87 de ani, acesta și-a dedicat viața explorării creierului, conștiinței și universului. A scris numeroase cărți care au deschis mințile multor oameni și i-au ajutat să înțeleagă mai bine ce înseamnă cunoașterea, empatia și sensul vieții.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Tema „Creier, arome și experiențe transformatoare” dezbătută la Sibiu a pus în valoare legătura dintre sănătatea minții, emoții și modul în care ne trăim viața de zi cu zi. Alături de profesorul Dumitru Dulcan s-au aflat dr. Diana Dragomir, psiholog și aromaterapeut, fondatoarea Academiei de Studii Aromatice, și Iuliana Chiriac, ghid de călătorii transformatoare.

Profesorul Dumitru Dulcan a vorbit despre felul în care gândurile, emoțiile și stresul ne influențează sănătatea: „Lucrurile în care nu ne implicăm nu au mari șanse de reușită. Aromele și esențele au un rol deosebit dacă știm să le utilizăm astfel încât să ne ofere maximum de beneficii”.

Unul dintre cele mai apreciate momente ale conferinței a fost explicația profesorului despre legătura dintre inimă și creier.

Iubirea și sentimentul de generozitate pleacă din inimă, numai că inima nu poate vorbi. Ea transmite creierului, care exprimă aceste sentimente. Când sunteți supărați, cântați pentru a alunga tot răul din minte și gândiți-vă la ceva care vă poate bucura”, a spus dr. Dulcan.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Profesorul a insistat asupra ideii că mintea noastră este într-o permanentă transformare , iar creierul este cel mai mobil organ, deoarece se modelează în funcție de ceea ce gândim: „Cultivați idei frumoase, precum binele și generozitatea. Gândiți-vă la ceilalți. Omul este o ființă generoasă, blândă și înțeleaptă”, a transmis acesta publicului.

Stresul, marele inamic al creierului

Tema stresului a ocupat un loc central în cadrul discuției, iar Dr. Dulcan a atras atenția că ritmul actual de viață ne afectează serios sănătatea mentală.

Noi toți suntem stresați, iar toate aceste lucruri nu ne fac bine. Fiecare stres afectează sistemul nervos. Toată supărarea și stresul invadează creierul. De aceea există atât de multe cazuri de demență încă de la vârsta de 60 de ani. Ne-am creat o civilizație care ne-a ușurat munca, dar există ceva perfid în această evoluție. Ți se oferă ceva, dar există și un preț de plătit”.

Creierul are nevoie de pauză

Profesorul Dulcan le-a recomandat sibienilor să își acorde timp pentru odihnă și reconectare.

Creierul are nevoie de repaus. Are nevoie de timp pentru refacere. Ori de câte ori prin mintea noastră trece un gând negativ, trebuie să îl eliminăm. Singura soluție este să schimbăm gândul. Chimia gândului pozitiv înseamnă sănătate, iar chimia gândului negativ înseamnă boală”, a  transmis dr. Dumitru Constantin Dulcan.

Publicul sibian a rămas până la final pentru fotografii, întrebări și autografe.