Căutările pentru Alexandru Zerestea, băiețelul de 4 ani dispărut din localitatea Sebeșu de Jos au continuat fără întrerupere într-o amplă operațiune la care participă sute de persoane.

Sursă foto: Captură video/Primăria Turnu Roșu
„Mobilizarea a fost exemplară a tuturor forțelor de ordine: IPJ, ISU, SALVAMONT, fondul de vânătoare, cluburi de salvare montană, pompieri voluntari si simpli cetățeni au venit să ajute. In ciuda utilizării dronelor cu termoviziune pe timp de noapte, copilul nu a fost găsit încă. Acum a ajuns elicopterul pentru a survola zona aerian. Chiar dacă plouă torențial, căutările continuă. Gândurile voastre bune de acasă ajută! Sperăm să îl găsim cât mai curând pe Alexandru”, au transmis reprezentanții Primăriei Turnu Roșu.











