VIDEO Alhassan: „Scopul meu este să înscriu multe goluri“

Baba Alhassan a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului de aseară, de la Mediaș, FC Hermannstadt – FC Voluntari 2-1 (2-1). Mijlocașul sibian a reușit a doua dublă din acest sezon, după cea din prima rundă, cu CS Mioveni, scor final 3-0. Cu cele 4 goluri marcate în 4 etape, ghanezul Alhassan s-a instalat în fruntea golgeterilor din SuperLiga României și a atras toate privirile partenerelor de întrecere.

foto: captura video/facebook/FCH

FCH a realizat un interviu cu Baba Alhassan, în care acesta „vorbește despre obiectivele sale pentru acest sezon, dar și despre modelul său fotbalistic și campionatul de fotbal pe care îl admiră

Baba Alhassan a ajuns la Sibiu liber de contract în octombrie 2020, la 20 de ani, fiind considerat la un moment dat drept unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai țării sale.

„Bine ai venit la #FCH, Baba Alhassan! Ghanezul Baba Alhassan are 20 de ani, este un fotbalist polivalent, care joacă (aproape) pe orice post în defensivă și în linia mediană – fundaș central, lateral, mijlocaș defensiv, mijlocaș central sau de bandă – și este considerat ca fiind unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai țării sale. Acesta a evoluat la echipa U19 a clubului spaniol Real Valladolid și a fost format la African Talent Academy din Nkawkaw, un oraș din sudul Ghanei. Baba a ajuns în Spania după ce a impresionat în timpul unor trialuri, dar a refuzat să continue în peninsula iberică fiindcă îi plac provocările și speră să primească mai multe șanse ca titular. Îi dorim mult succes lui Baba!“, nota FCH în urmă cu aproape 2 ani.

Înaintea acestui campionat, Alhassan era cotat la 250.000 de dolari, însă evoluțiile sale au urcat cu mult suma unui eventual transfer.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*