Victorie clară pentru Lorenzo Mark Finn: Campionul mondial de juniori şi cel mai tânăr campion mondial U23, favorit să câştige Turul Ciclist al Sibiului 2026

La numai 19 ani, Lorenzo Mark Finn a recidivat pe Transfăgărășan, după ce ieri, la Păltiniș, a obținut prima sa victorie de etapă la profesioniști. Italianul de 19 ani de la Red Bull BORA-hansgrohe s-a aflat în plutonul fruntaș de patru cicliști în momentul în care s-a început ascensiunea pe cățărarea de categorie specială de pe Transfăgărășan, alături de Woulter Poels (Unibet Rose Rockets), Byron Munton (Modern Adventure Pro Cycling) și Mark Donovan (Pinarello Q36.5 Pro Cycling Team). În ultimul kilometru, Finn s-a desprins de restul, trecând linia de sosire de la Bâlea Lac (2.035 metri) cu timpul de 3 ore, 43 de minute și 16 secunde, cu un avans și mai mare decât cel de ieri, de la Păltiniș, de 13 secunde față de Poels și Munton.

Sursă foto: Turul Ciclist

Lorenzo Mark Finn este considerat unul dintre cei mai promițători cicliști ai noii generații. El a câștigat, în urmă cu doi ani, titlul mondial la juniori, iar în 2025 a devenit cel mai tânăr campion mondial U23, la Kigali (Rwanda). Anul acesta, italianul de la Red Bull BORA-hansgrohe s-a impus și în Giro Next Gen.

Finn păstrează tricoul galben și își mărește avansul în clasamentul general la 55 de secunde față de Byron Munton, locul al treilea fiind ocupat de Donovan, la un minut și 46 de secunde în spatele italianului, care este marele favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului 2026.

La Bâlea Lac, Lorenzo Mark Finn a mai îmbrăcat alte trei tricouri distincte, pe cele alb, alb cu buline albastre și portocaliu.

Andrei Cărbunarea și-a păstrat tricoul roșu, acordat celui mai bun român în clasamentul general. Component al echipei naționale a României, acesta a venit pe locul 32 la Bâlea Lac, la 7:08 minute de Finn.

Matias Malmberg de la echipa continentală Swatt Club păstrează tricoul verde.

Marți, 7 iulie, este programată cea mai lungă etapă a ediției din acest an, de 181 de kilometri, o etapă dedicată în special sprinterilor. Cicliștii vor pedala din nou spre nordul județului, ajungând la Mediaș și Dumbrăveni, iar finish-ul va avea loc în Piața Mare, cu intrare de pe str. Avram Iancu.

TRICOURI DISTINCTE ETAPA A III-A NERDVANA 2.0

  • TRICOUL GALBEN NERDVANA 2.0 (clasamentul general): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
  • TRICOUL ALB ESET (clasamentul general al cățărătorilor): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
  • TRICOUL ALB CU BULINE ALBASTRE NERDVANA 2.0 (clasamentul general individual U23): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
  • TRICOUL ROȘU FRC (cel mai bun rutier român în clasamentul general): Andrei Cărbunarea (echipa națională a României)
  • TRICOUL VERDE COMPA (clasamentul general al sprinterilor): Matias Malmberg (Swatt Club)
  • TRICOUL PORTOCALIU GLS (cel mai bun rutier în clasamentul combinat): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
  • TRICOUL ALBASTRU AUTOHAUS HUBER (clasamentul individual pe puncte): Matias Malmberg (Swatt Club).

Turul Ciclist al Sibiului poate fi urmărit live pe DigiSport, pagina de Facebook a Turului și site-ul competiției – ciclism.sibiu.ro.

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Competiția este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sport.

Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă din România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, continentale, pro-continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour.

Sursă foto: Turul Ciclist