Sibianul Victor Cornea s-a arătat încântat de colaborarea cu argentinianul Mariano Navone, într-un prim interviu acordat după victoria din turul I la Australian Open, din această dimineață, 6-4, 7-6 (8/6) cu Christian Harrison (SUA) / David Pel (Țările de Jos).
(Dan GREAVU)
„O victorie foarte frumoasă aici la Australian Open, alături de Mariano Navone, un argentinian care, pot spune, își dă sufletul pe teren la fiecare minge. De când m-am întâlnit cu el, în prima săptămână la Brisbane, cumva ne-am conectat foarte bine. Tot timpul am vorbit despre Australian Open că o să fie bine. Avem un vibe bun și pe teren și în afara lui.“, a declarat Victor Cornea pentru Eurosport.
Citește și VICTORIE! Victor Cornea e în turul 2 la Australian Open 2025
Sibianul spune că va avea un meci dificil în turul 2, contra germanilor Kevin Krawietz / Tim Puetz, favoriții numărul 4 ai competiției de dublu. „I-am mai înfruntat o dată chiar într-un turneu de Grand Slam, la Roland Garros, la debutul meu acolo, în semifinală la Hamburg, la 500 (nr – ATP 500), și am fost foarte aproape de fiecare dată. Îi cunosc destul de bine. Cred foarte mult în șansele noastre. O să facem un plan cât mai bun de joc, pentru a-i învinge.
Cu siguranță, cu Navone voi juca periodic (nr – în acest sezon), fiindcă el este un jucător de simplu, are cumva alte obiective, comparativ cu mine. Posibil să jucăm și la București, va veni acolo, a fost și anul trecut și a jucat finala la simplu. Îi place foarte mult în România. Nu avem însă un plan pe termen lung împreună. Trăiesc momentul și extrag tot ce e mai bun din acest parteneriat cu el. În ceea ce mă privește, am în vizor Top 50 ca primă bornă pe termen scurt și mediu.“, a declarat Victor Cornea pentru Eurosport.