Victor Cornea joacă azi la Hamburg European Open

Tenismenul sibian Vlad Victor Cornea joacă azi pentru calificarea în sferturile de finală ale Hamburg European Open, unul dintre cele 13 turnee de categoria ATP 500. O competiție de top, desfășurată pe zgură, cu premii în valoare totală de peste 1,8 milioane de euro.

(articol de Dan GREAVU)

foto: Instagram/Victor Cornea (@neckarcup)

Sibianul de 29 de ani  face din nou pereche cu sârbul Nikola Cacic, alături de care obișnuiește să joace după accidentarea partenerului său din prima parte a anului, croatul Franko Skugor.  În această după-amiază, cei doi vor întâlni cuplul bolivian Boris Arias / Federico Zeballos pentru calificarea între primele 8 echipe ale turneului de dublu. Bolivienii au înlocuit perechea înscrisă inițial, formată din germanul Yannick Hanfmann și olandezul Botic van de Zandschulp, care s-a retras din competiție, primind astfel o nouă șansă, după ce au pierdut finala din calificări.

Perechea româno-sârbă Cornea/Cacic vine după o semifinală la dublu, la jumătatea lunii, în cadrul Turneului ATP 125 Challenger Sparkasse Salzburg Open, sibianul având apoi și o eliminare din primul tur la ATP Bastad (Suedia) , unde a jucat alături de spaniolul Sergio Martos Gornes.

Pentru participarea la puternicul turneu de la Hamburg, Cornea și Cacic vor intra în posesia a 7,860 de euro, o eventuală calificare în turul următor aducându-le 90 puncte ATP și 15,180 de euro. Printre jucătorii de top mondial aflați anul acesta la competiția din Germania se numără Casper Ruud, Andrey Rublev, campionul din 2022 Lorenzo Musetti și Alexander Zverev.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*