Vești proaste pentru VITEZOMANI! Prima autostradă din România monitorizată video

O autostradă va avea primul sistem inteligent de transport din România. Acesta va verifica, printre altele, viteza cu care circulă șoferii, rovinieta sau gabaritul vehiculelor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat la 17 februarie o licitație pentru implementarea și integrarea sistemelor ITS pe Autostrada A1 Sibiu – Holdea, relatează Antena 3.

Valoarea totală a contractului este estimată între 44.836.192,67 și 49.319.811,94 de lei, fără TVA. Distanța vizată este de aproape 170 de kilometri de autostradă pe teritoriul județelor Sibiu, Alba și Hunedoara.

Sistemele ITS sau STI sunt aplicații avansate, care au ca scop furnizarea de servicii inovatoare privind diferitele tipuri de transport și management al traficului, cât și de a permite diverșilor utilizatori să fie mai bine informați și să folosească rețelele de transport într-un mod mai sigur, mai coordonat și mai „inteligent”.

STI integrează telecomunicații, electronică și tehnologiile informației cu ingineria transporturilor, în vederea planificării, proiectării, operării, întreținerii și gestionării sistemelor de transport.

„Vehiculele care depășesc pragul de viteză stabilit sunt fotografiate cu o cameră digitală de înaltă rezoluție”

După instalarea acestui sistem, CNAIR va primi, în timp real, printre altele, viteza cu care circulă mașinile pe autostradă, dacă au sau nu rovinieta plătită, dar și dacă se respectă limitele de greutate și gabarit impuse.

Toate aceste informații vor fi centralizate la Centrul de Întreținere și Coordonare Săliște, județul Sibiu.

„Prin soluțiile de detecție adoptate se vor îndeplini cerințele de numărare a vehiculelor, clasificarea acestora în funcție de lungime și viteze de deplasare, gabaritul și densitatea traficului. De asemenea vor fi instalați și senzori meteo care să furnizeze toate informațiile solicitate”, se precizează în caietul de sarcini.

„Vehiculele care depășesc pragul de viteză stabilit sunt fotografiate cu o cameră digitală de înaltă rezoluție. O a doua imagine poate fi imediat achiziționată pentru a putea fi folosită ca probă în instanță, dacă este cazul.

Prin intermediul rețelei de telecomunicații, echipamentul de măsurare a vitezei transmite toate datele detectate în dispecerat unde acestea sunt procesate în vederea acordării sancțiunilor de contravenție”, mai specifică documentul CNAIR, potrivit Adevarul.ro.

De asemenea, sistemul va fi capabil să măsoare fără contact dimensiunile vehiculelor care circulă și să transmită către Centrul de Monitorizare și Informare dimensiunile vehiculelor (lungime, lățime, înălțime), în baza cărora se va stabili și greutatea pe axă, grupuri de axă, totală, dimensiunea maximă de gabarit sau viteza maximă legală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*