Vestea tristă venită de la Academia Forțelor Terestre din Sibiu: un om al datoriei a plecat

Cu profundă tristețe, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu anunță trecerea la cele veșnice a colonelului (rtr.) Radu Voicu.

Foto: AFT

De-a lungul celor peste 33 de ani de activitate, a îndeplinit numeroase funcții în instituții militare de învățământ, cea mai îndelungată perioadă fiind legată de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Ofițer de înaltă ținută morală și profesională, colonelul (rtr.) Radu Voicu a ocupat, spre finalul carierei, funcția de comandant al Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza, în perioada 1 iunie 1997 – 20 martie 2000.
„Transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.