Piața Cibin este plină în această perioadă de legume de sezon, iar varza este la mare căutare. Sibienii au început deja cumpărăturile pentru murături și proviziile de toamnă, iar prețurile diferă în funcție de produs. Tarabele sunt pline de legume proaspete, iar cumpărătorii se opresc pentru a-și face proviziile pentru lunile de iarnă.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Varza se vinde în această perioadă cu aproximativ 3 lei kilogramul, un preț care îi atrage pe cei care pregătesc deja murăturile tradiționale de toamnă.
La celelalte legume, prețurile sunt ceva mai ridicate. Păstârnacul ajunge la 10 lei kilogramul, în timp ce un kilogram de conopidă costă în jur de 7 lei.
„Am venit să cumpăr varză pentru murături și să mai iau și câteva legume pentru casă. Prețurile sunt cât de cât accesibile la varză, dar la celelalte legume se simte că s-au scumpit”, spune un cumpărător.












