„Vándorcsizma” revine sâmbătă la Mediaș

Festivalul de dansuri populare „Vándorcsizma” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în municipiul Mediaș. Manifestarea ajunsă la ediția cu numărul 21, se va desfășura sâmbătă, 25 mai, în parcul Greweln. Evenimentul va debuta la ora 12:00 cu parada porturilor populare pe ruta Casa Millennium – Piața Corneliu Coposu, unde va avea loc un scurt spectacol de dans a tuturor formațiilor prezente.

foto> facebook

Deschiderea oficială a festivalului de dansuri populare maghiare va avea loc la ora 13:00 în Parcul Greweln, acolo unde peste 200 de dansatori din diverse localități vor urca pe scenă pentru a prezenta dansuri populare din diferite zone. Tradiția culinară va fi prezentă și anul acesta, prin concursul de gătit gulaș, la care s-au înscris mai multe echipe concurente, care vor fi jurizate cu mare atenție. Doritorii vor putea degusta gulașul preparat de echipele participante, iar asta pe parcursul întregului eveniment.

Târg tradițional și concerte

În timpul festivalului, participanții vor putea vizita o iurtă, iar sâmbătă după-amiaza va avea loc și o prezentare oficială a acesteia, dar și tir cu arcul. Copiii nu vor avea timp să se plictisească, deoarece vor fi organizate special pentru ei diverse activități interesante cu premii. De asemenea, în cadrul festivalului va fi organizat și un târg cu produse tradiționale handmade, cu degustare de pâine cu untură și ceapă, pogăci, kürtős kalács, langoș și multe alte bunătăți și preparate. „La finalul festivalului vor avea loc două concerte, primul susținut de formația locală Dinamic, care va încânta publicul cu piese proprii și hituri pop-rock din topurile autohtone și internaționale, iar al doilea concert va fi susținut de formația Omega Revival. Organizatorii acestei ediții sunt Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș, UDMR organizația județeană Sibiu și Asociația Culturală Gyöngyvirág din Mediaș”, spun organizatorii Festivalului dansurilor populare maghiare.

Program:

12:00 – Prezentarea costumului popular și paradă de la Casa Mileniului la Primărie

13:00 – Marea deschidere în Greweln Park

13:00 – Târg toată ziua, concurs de gătit și gătit gulaș, activități pentru copii

13:15 – Spectacol de ansambluri de dans popular

16:30 – Evaluarea concursului de gătit și gătit gulaș

18:00 – Concert dinamic

19:30 – Concert Omega Revival

20:30 – Sala de dans

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*