Valentin Ivan, la doi ani de la începutul celui de-al șaselea mandat: „Cel mai prețios lucru pe care l-am construit este o familie mare, caldă și puternică”

La doi ani de la preluarea celui de-al șaselea mandat de primar al comunei Sadu, Valentin Ivan transmite un mesaj de recunoștință comunității, colegilor din administrația locală și tuturor celor care contribuie la dezvoltarea localității. Dincolo de investiții, proiecte și realizări administrative, edilul vorbește despre identitatea Sadului, despre oamenii care dau viață comunei, despre educație, credință, unitate și responsabilitatea de a construi împreună viitorul. „Sadu nu este doar o comună pe o hartă; Sadu este satul luminii”, afirmă primarul, într-un mesaj în care își asumă atât împlinirile, cât și lucrurile care mai sunt de făcut.

sursa foto: Valentin Ivan

Doi ani de mandat, șase mandate în slujba comunității și o legătură pe care Valentin Ivan o descrie printr-un cuvânt simplu, dar cu o încărcătură profundă: „acasă”. Acesta este bilanțul simbolic pe care primarul comunei Sadu îl face la doi ani de la momentul în care a pornit din nou la drum alături de comunitate, cu încredere și dorința de a continua proiectele dedicate dezvoltării localității.

În mesajul său, edilul pune accent nu doar pe ceea ce s-a construit în plan administrativ, ci mai ales pe relația dintre oameni și sentimentul de apartenență la o comunitate cu o identitate aparte. „Privind în urmă, dar mai ales privind spre voi, simt că cel mai prețios lucru pe care l-am construit în tot acest timp nu este doar piatră și asfalt, ci o familie mare, caldă și puternică”, transmite Valentin Ivan.

Pentru primar, Sadu înseamnă mai mult decât un loc de pe hartă. Este spațiul în care își regăsește liniștea și rădăcinile, indiferent de distanțele pe care le parcurge. „Pentru noi, Sadu este acasă – acel colț de lume unde sufletul își găsește liniștea, indiferent unde ne-ar purta pașii în această lume. Am luat Sadu cu mine oriunde m-au purtat pașii, în țară sau peste hotare”, mărturisește acesta.

Sadu, Satul Luminii și al unei istorii care continuă să inspire

Un element central al mesajului transmis de Valentin Ivan este identitatea istorică și culturală a comunei. Edilul evocă atât personalitățile care au dus numele Sadului mai departe, cât și tradiția energetică a localității, care marchează 130 de ani de istorie.

„Sadu nu este doar o comună pe o hartă; Sadu este satul luminii, oglindit prin lumina corifeilor ardeleni din Sadu și prin lumina apei, un loc cu o încărcătură rară, purtător a 130 de ani de istorie energetică – o scânteie care a luminat România și care continuă să ardă în inimile noastre”, subliniază primarul.

sursa foto: Comuna Sadu facebook

„Puterea noastră stă în unitate”

Referindu-se la cei doi ani de mandat, Valentin Ivan consideră că rezultatele administrației locale sunt legate de munca în echipă, de colaborarea dintre aparatul de specialitate al primăriei și Consiliul Local, dar și de încrederea reciprocă.

Primarul le-a transmis mulțumiri colegilor din administrație și consilierilor locali, subliniind că proiectele și provocările nu pot fi gestionate fără solidaritate și implicare comună.

„Acești doi ani – ca de altfel întreaga noastră călătorie de până acum – nu ar fi însemnat nimic fără o echipă adevărată. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din aparatul de specialitate și membrilor Consiliului Local. Doar prin încredere reciprocă, solidaritate și empatie am reușit să trecem peste provocări și să transformăm viziunea în realitate. Am înțeles mereu că puterea noastră stă în unitate”,  afirmă Valentin Ivan.

Foto: Comuna Sadu

Educația, investiția în generațiile care vor duce Sadu mai departe

Un alt reper important menționat de primar este educația, pe care o consideră esențială pentru viitorul comunei. În viziunea sa, dezvoltarea unei comunități nu se măsoară exclusiv prin infrastructură și investiții, ci și prin atenția acordată copiilor și oportunităților pe care aceștia le au.

„Pentru că viitorul se clădește prin oameni, am așezat educația pe primul loc. Copiii noștri sunt lumina de mâine a Sadului, iar grija pentru educația și parcursul lor este o datorie sacră pe care ne-o asumăm cu toții”, transmite Valentin Ivan.

În bilanțul celor doi ani, Valentin Ivan vorbește și despre responsabilitatea asumării. Edilul afirmă că a făcut tot ceea ce a considerat posibil pentru binele locuitorilor, însă recunoaște că orice parcurs administrativ presupune și obiective care nu au fost încă îndeplinite.

„Privind în ochii voștri, am o singură certitudine: am făcut tot ce am putut face pentru binele locuitorilor comunei Sadu. Mi-am pus și îmi pun sufletul în slujba acestei comunități, cu aceeași dorință de a face bine și de a construi pentru viitor. „Și pentru că un lider își privește comunitatea în ochi, știm că pe lângă marile împliniri, există și neîmpliniri. Nu le ascundem, ci ni le asumăm: ele rămân pe agenda noastră, repere pentru tot ceea ce mai avem de făcut”, declară primarul.

sursa foto: Lucian Ochișor

Credința și grija față de semeni, la temelia comunității

În încheierea mesajului său, primarul vorbește despre rolul bisericii și al credinței în viața comunității din Sadu. Dincolo de proiectele administrative și de obiectivele de dezvoltare, acesta consideră că valorile spirituale, rugăciunea și slujirea semenilor rămân repere fundamentale.

„Iar la temelia tuturor pașilor noștri, biserica rămâne locul unde aducem slavă lui Dumnezeu și păstrăm grija semenilor prin slujire și rugăciune”, transmite edilul, amintind și cuvintele din Evanghelia după Matei: „Cel mai mare între voi să fie slujitorul vostru”.

La final, Valentin Ivan se întoarce către oamenii care dau identitate și valoare comunei, mulțumindu-le pentru încredere, susținere și implicare.

„Vă mulțumesc pentru acești doi ani de dragoste, pentru fiecare strângere de mână, pentru fiecare gând bun și pentru responsabilitatea cu care construim împreună viitorul casei noastre. Pentru acești doi ani și pentru întreaga noastră călătorie, vă mulțumesc că sunteți sufletul Sadului!”, conchide primarul.

Foto: Comuna Sadu / Facebook

foto: Primăria comunei Sadu