Văduvele și vârstinicele din Turnișor, sărbătorite de Ziua Femeii

Ca în fiecare an în preajma Zilei Femeii, la Parohia Ortodoxă Turnișor I din Sibiu s-a organizat un moment de cinstire dedicat văduvelor și vârstnicelor din parohie.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Această activitate are loc în fiecare an în această perioadă, fiind unul din momentele mult-așteptate, devenite deja tradiție, alături de alte activități care se desfășoară pe parcursul anului în mijlocul credincioșilor, scrie mitropolia-ardealului.ro.

Evenimentul a început la Biserica parohială cu hramul „Sf. Nicolae”, unde preoții Ciprian Creangă și Mihail Borza le-au întâmpinat pe credincioase pentru a săvârși Slujba de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Bucuria comuniunii a continuat apoi la Restaurantul Sepp din Cartier, unde „partea Martei” s-a împletit armonios cu „partea cea bună a Mariei” în ambianța plăcută a exprimării artistice: s-au intonat cântece, s-au recitat poezii și s-au rostit alocuțiuni motivaționale dedicate mamei și femeii creștine.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Ca în fiecare an, au fost prezenți oaspeți dragi din comunitate: părintele Galter de la Biserica Evanghelică din Turnișor, însoțit de grupul de credincioase din comunitatea săsească, veteranele din cadrul Asociației Crucea Roșie Sibiu și desigur, invitați speciali: conf. univ. dr. Diana Mihăescu de la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic al Universității Lucian Blaga din Sibiu, conf. univ. dr. Cristina Oneț de la Facultatea de Drept, care au adus cuvânt ales de încurajare și recunoștință pentru doamnele prezente, educatoarea și interpreta de muzică, Andreea Roșianu, care i-a emoționat pe cei prezenți prin cântecele interpretate și Alina-Laura Kljucik – fotograf profesionist.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*