Ursul se plimbă prin cartierul Lazaret, din Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert

În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Sibiu în cartierul Lazaret, pe malul Cibinului.

Sursă foto: Observator de urși

„La fața locului se deplasează un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competență. De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă cu privire la prezența animalului pe raza localității”, potrivit ISU Sibiu.

Sursă foto: ISU Sibiu

Actualizare, 22,47

La locul sesizării, jandarmii sibieni au desfășurat activitățile specifice, însă ursul nu a fost găsit.
Pentru siguranța cetățenilor, forțele de ordine au continuat să monitorizeze zona.

„Le reamintim cetățenilor ca, de fiecare dată când constată prezența animalelor sălbatice, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia”, potrivit Jandarmeriei Sibiu.